Pandurii mai speră

Pandurii nu au primit vestea aşteptată de la Comisia de Licenţiere. În cadrul conferinţei de presă care a avut loc ieri la sediul FRF, directorul departamentului de licenţiere, Viorel Duru, a anunţat că echipele care au avut probleme cu licenţa au fost Unirea Alba Iulia şi Poli Iaşi, ambele retrogradate deja pe criteriul sportiv din Liga I. În ceea ce priveşte celelalte 14 echipe din Liga I, Comisia de Licenţiere din cadrul FRF a dat avizul favorabil pentru noul sezon tuturor cluburilor care vor activa şi sezonul viitor în prima ligă.

Preşedintele Pandurilor, Marin Condescu, a precizat  ieri că speranţele erau mici într-o astfel de posibilitate de a juca din nou în Liga I: „Nu ştiam 100% dacă este vre-o echipă care nu a primit licenţa din primele 14. Dar erau maxim 1% speranţe să mai rămânem în Liga I. Nu înţeleg de ce a trebuit să fie atâta secretomanie în jurul acestui anunţ. Dacă tot au obţinut toate echipele din Liga I licenţa de ce trebuia să fie secret că cele două aveau probleme pentru că oricum nu le mai afecta pentru că au retrogradat”. Unirea Alba Iulia şi Poli Iaşi nu au primit licenţa în primă instanţă dar la apel, cererea formulată de Poli Iaşi a fost admisă, după cum a precizat Mihai Micu, preşedintele Comisiei de Apel a sistemului de licenţiere a cluburilor. Unirea Alba Iulia a rămas astfel singura echipă care nu a primit licenţa dar aceasta era oricum retrogradată şi nu va evolua în primul eşalon în sezonul viitor.

Astăzi membrii Comisiei de Licenţiere vor anunţa care dintre echipele din liga secundă care vor promova în Liga I deţin licenţă pentru a putea evolua în prima ligă. Tot astăzi este şi ultima zi când cluburile din Liga II-a, care nu au primit licenţă, mai pot depune apel. Dacă vor exista cazuri în care se va face apel, decizia finală va fi anunţată pe data 11 iunie. Într-o astfel de situaţie, în care o echipă dintre cele care promovează nu are licenţa, cei care rămân in Liga 1 sunt Pandurii Târgu Jiu. Într-o astfel de situaţie e Victoria Brăneşti, formaţie care nu are un stadion pe care să joace dar care susţine că va juca la Buzău, teren pentru care a obţinut licenţa să evolueze sezonul viitor o echipă din Liga I, Steaua Bucureşti.

Vizualizări: 97

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: