Pandurii nu se grăbesc să reia campionatul

Oficialii clubului Pandurii Târgu Jiu nu se grăbesc să reia campionatul, considerând că revenirea pe teren, la începutul lunii iunie, nu ar fi benefică pentru cluburi. Directorul sportiv al Clubului Pandurii Târgu Jiu, Camilian Floroiu, consideră că decizia de reluare a campionatelor ar fi una pripită.

Oficialii clubului Pandurii Târgu Jiu Oficialii speră ca actualul sezon de Liga 2 să nu se reia aşa cum doresc oficialii federaţiei, fără spectatori.

Directorul sportiv al pandurilor, Camilian Floroiu, spune că nu faptul că Pandurii are probleme în clasament contează acum, ci situația creată de noul coronavirus.

În cazul în care se va juca fără spectatori, cluburile ar fi prejudiciate și jucătorii ar fi supuși, în continuare, riscului de infectare cu COVID-19. „Reluarea campionatului ar fi o decizie pripită a FRF, şi nu o spun pentru că noi ne aflăm în starea în care ne aflăm, ci am motive foarte întemeiate. Unul dintre acestea este acela că, în momentul în care se vor linişti puţin lucrurile, şi se va ieşi din această stare de urgenţă, timp de 60 până la 90 de zile, aşa cum prevede legea, nu vom avea voie să organizăm activităţi sportive sau manifestări cu public. Atunci nu poţi să obligi cluburile, după ce că au trecut prin două luni într-o situaţie complicată, să mai joace şi fără spectatori. Ştim că majoritatea cluburilor îşi constituie bugetul din sponsorizări, drepturi tv şi încasări de la spectatori, şi, faptul că ar juca fără spectatori, ar aduce un deficit fiecărui club”, a spus Floroiu la Radio Infinit, explicând că nici riscul infectării cu noul coronavirus nu ar dispărea complet: „Un alt motiv pentru care nu se pot relua campionatelor ar fi aducerea înapoi a jucătorilor şi constituirea echipelor în  grupuri de 25-26 de persoane care ar însemna şi expunerea lor la o situaţie de genul căreia cu care ne confruntăm acum. Nu ştiu care este soluţia, dar sper că vor avea înţelepciunea necesară şi vor găsi soluţiile corecte pentru reluarea campionatului sau reînceperea unui nou sezon”.

Pentru Pandurii ar fi foarte greu să mai aducă la Târgu Jiu toţi jucătorii pe care îi are în lot, pentru că străinii nu vor putea veni la timp pentru a se relua pregătirea. În iarnă cei de la Pandurii l-au pierdut pe chinezul Lu Yuefeng pentru că acesta nu s-a putut prezenta la reunirea lotului, deoarece în China izbucnise epidemia de coronavirus iar oraşul Wuhan, unde acesta locuia, fusese introdus în carantină pentru trei luni.

Vizualizări: 639

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: