Pandurii speră să ia puncte de la Rapid

Pandurii joacă în această seară la o oră de Liga Campionilor meciul cu Rapid din cadrul etapei a 32-a a primei ligi. Ca toate meciurile din ultima perioadă şi acesta se anunţă deosebit de important pentru Pandurii, chiar şi un punct luat de gorjeni putând păstra speranţe măcar pentru salvarea de la retrogradare. Rapid are încă speranţe de a mai urca în clasament pentru a prinde ultimul loc de Europa League aşa că Pandurii vor avea de luptat cu o echipă motivată măcar de cupele europene chiar dacă a ieşit din lupta pentru titlu.

Istoria confruntărilor directe cu Rapid dă speranţe gorjenilor că pot să facă o surpriză în această seară în Giuleşti. Măcar un rezultat de egalitate, cel mai des întâlnit în meciurile cu giuleştenii, singura victorie fiind obţinută la Târgu Jiu, scor 2-0 în urmă cu doi ani. „Putem face multe şi chiar o surpriză în Giuleşti, noi putem face surprize şi plăcute şi neplăcute după acum am demonstrat. Am făcut atâtea de-a lungul timpului, dar acum suntem pe panta aceea în care nu am legat meciuri bune. Dacă le-am fi legat am fi avut şi victorii am fi fost în faţă cum am fost atunci când le-am legat”, şi-a amintit Cârţu de debutul turului când Pandurii se aflau chiar pe locul trei în clasament. Acum situaţie a dramatică pentru echipa sa ajunsă în situaţia de a fi pe locul trei de la finalul clasamentului cu trei etape înainte de încheierea campionatului.  

Jocul din Giuleşti nu se anunţă uşor nici pentru cei de la Pandurii şi nici pentru antrenorul lor care va lipsi de pe bancă fiind suspendat. În plus stadionul Giuleşti este şi o sperietoare pentru toţi adversarii din cauza presiunii create de suporteri. Atmosfera e recunoscută şi de Cârţu ca fiind una care inhibă orice adversar şi pune presiune pe arbitrii: „E greu de jucat pe Giuleşti, e cel mai greu pentru că este un stadion special. Rapid are 50% din meci datorită presiunii publicului şi conduce aproape mereu datorită publicului şi presiunii pe care o face asupra tuturor, a adversarilor sau a arbitrilor, plus îndemnul pe care îl dau jucătorilor. O situaţie din aceasta te îmbărbătează când auzi cum te susţin. E o atmosferă frumoasă şi pentru ei, pentru rapidişti, şi îi ajută în exprimare. E cea mai apăsătoare atmosferă, sunt şi tribunele aproape de teren, acustica e bună şi creează impresia că stadionul e plin şi dacă sunt doar câteva mii de suporteri”.

Presiunea publicului giuleştean e acum însă ultima problemă a celor de la Pandurii, presiunea inevitabilei retrogradări dacă nu aduc puncte fiind mult mai mare şi mai apăsătoare.

Vizualizări: 114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: