Pandurii va juca în sistem play-off – play-out şi în Liga 3

Noul sezon aduce schimbări de sistem competiţional şi la Liga 3, acolo unde va evolua echipa locală Pandurii. Federația Română de Fotbal a luat hotărârea ca pentru ediția 2021-2022 de Liga 3 să rămână pe un format cu 100 de echipe împărțite în mod egal în zece serii, dar să se joace în sistem play-off și play-out.

Pentru Pandurii Târgu Jiu noul sistem din Liga 3 nu va fi o schimbare pentru că echipa a jucat în acest sistem şi în Liga 2. Schimbarea ar fi ca după disputarea celor 18 etape din sezonul regulat, jocurile tur, respectiv retur, campionatul să continue în fiecare serie din Liga 3 cu play-off și play-out. În play-off vor merge primele patru clasate, iar în play-out să joace următoarele șase echipe. Vor fi tot meciuri tur și retur în fiecare serie, deci încă șase etape pentru formațiile din play-off, respectiv zece pentru cele din play-out. O decizie oficială se va lua la finalul acestei luni, în următoare ședință de Comitet Executiv. ”Pe 27 iunie este Comitetul Executiv, atunci se va decide acest sistem. Cu siguranță vor fi tot zece serii a câte zece echipe, dar se va schimba sistemul de joc. Cu siguranță va fi ca la Liga a 2-a, cu play-off și play-out, pentru a avea mult mai multe jocuri, și atunci ajungem ca număr de jocuri ca și cum ar fi 16 echipe în serie. S-a văzut că la Liga a 2-a a fost ales sistemul cel mai bun, fiindcă s-a jucat până în ultima etapă pentru promovare și retrogradare. Ne gândim la un sistem în care primele patru clasate să joace play-off, iar următoarele șase în play-out iar meciurile vor fi tur și retur”, a dezvăluit, pentru liga2.ro, Florin Spînu, președintele clubului de Liga 3 ACSO Filiași, respectiv unul dintre cei doi reprezentanți ai echipelor din acest eșalon în Comitetul Executiv al FRF.

Pandurii Târgu Jiu a retrogradat la finalul sezonului trecut şi va fi repartizată probabil în seria a 7-a, alături de echipele Gilortul Cărbuneşti şi CSO Filiaşi.

Vizualizări: 1,166

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: