Pandurii vor să se adreseze TAS în cazul neprogramării

Oficialii clubului Pandurii au explicat aseară care va fi strategia viitoare a clubului în cazul neprogramării echipei în campionat. „Noi ne vom antrena în continuare şi dacă nu ne lasă să jucăm în campionat vom susţine doar meciuri amicale dar nu vom ceda şi vom merge mai departe adresându-ne şi la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne”, a precizat preşedintele executiv Eugen Pârvulescu care consideră că decizia cea mai corectă ar fi fost amânarea punerii în aplicare a deciziei CSL până la finalizarea procesului în care este implicată LPF şi clubul Pandurii: „Cea mai corectă decizie era să nu se aplice sancţiunea de neprogramare până la finalizarea procesului civil pe care clubul Pandurii îl are contra LPF. Cât timp există un proces între noi şi LPF trebuia să se aştepte finalizarea acestuia. Clubul Pandurii au decis să meargă mai departe şi să adreseze la TAS în această situaţie”.

Secretarul general Daniel Băloi a precizat că Pandurii au acţionat în instanţa LPF pentru a se anula decizia de neprogramare: „Noi am acţionat în instanţa civilă LPF pentru anularea deciziei de neprogramare dictată împotriva noastră de Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor”.

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: