Partidele şi sateliţii

Alianţele s-au dovedit în România formule de succes pentru câştigarea alegerilor, chiar dacă după aceea bătălia pe ciolan a dus la ruperea acestora. Convenţia Democrată, Alianţa DA şi USL au fost înţelegeri politice cu succes la electorat, de care s-a ales praful ulterior.

Partidele simt însă că este o formulă de viitor, astfel că îşi fac de pe acum sateliţi. Mai ales că sateliţii sunt de folos şi în campania pentru alegerile prezidenţiale, care se apropie. PSD-ul lui Victor Ponta are doi sateliţi stabili – UNPR şi PC, un satelit mai nou – Partidul Liberal Reformator şi unul în formare – Partidul România Unită. Dacă UNPR-ul lui Oprea are vocaţia trădării şi repoziţionării pe altă orbită, în funcţie de „interesul naţional”, Partidul Conservator este aproape dispărut după arestarea lui Dan Voiculescu. PC şi-a luat alături, în grupul parlamentar, deputaţii şi senatorii atraşi recent de PLR-ul lui Tăriceanu, semn că cele două forţe ar putea deveni una singură. PLR este satelitul liberal al PSD, dar partidul lui Victor Ponta îşi creează deja un satelit naţionalist. Partidul România Unită este condus de deputatul Bogdan Diaconu, plecat din PSD, şi îşi propune să atragă electoratul care a votat în ultimii 25 de ani cu PRM, PUNR, PNG sau PP-DD. Parlamentarii PSD şi PP-DD controlaţi de Vanghelie au primit deja ordin să treacă la noul partid, din Gorj fiind interesat Ilie Petrescu.

Moda sateliţilor o cultivă şi Elena Udrea de la PMP. Aceasta este susţinută în alegerile prezidenţiale de satelitul Fundaţia Mişcarea Populară, dar şi de satelitul PNŢCD. Nu este exclus să i se alăture formaţiuni ecologiste, ai căror candidaţi anunţaţi să se retragă pentru a i se alătura.

PNL şi PDL merg în alianţă şi şi-au propus să fuzioneze într-un partid mare, înghiţind deja un peştişor mai mic, Forţa Civică. Rămâne de văzut care va fi formula de succes, dar până acum s-a demonstrat că alianţele de tip struţo-cămilă, extrem de criticate, reuşesc să adune mai multe voturi decât partidele mari, bine conturate pe scena politică.

Vizualizări: 193

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: