Partidul Poporului ţinteşte spre primarii PDL

Înfiinţat oficial de doar două luni, Partidul Poporului-Dan Diaconescu (PP-DD) se laudă că a și racolat mai mulți membrii PDL.

Liderul formațiunii de la Gorj, Constantin Căruntu, țintește cât mai sus când vine vorba de noi membrii de partid, declarând că are deja trei adeziuni semnate din partea a trei primari PDL, cinci foști primari PDL și mai mulți consilieri locali ai aceluiași partid. Acesta a refuzat însă să le facă public numele pentru ca cei în cauză să nu își piardă mandatele. ”Am negociat cu 15-20 de persoane care sunt de la PDL, primari și consilier locali. Mai exact, trei primari și restul consilieri. Primarii au semnat și adeziunea și mai sunt și vreo cinci foști primari PDL. Nu pot să le dezvălui numele, nu am voie pentru că i-ar putea afecta”, a declarat Constantin Căruntu, președintele PP-DD, filiala Gorj. Întrebat care au fost cauzele care i-au determinat pe primarii PDL să-și părăsească partidul, Căruntu a răspuns că s-au simțit marginalizați de actuala conducere. ”Unii din ei mi-au spus că s-au simțit marginalizați, ba au mai fost și sancționați de partid și nu le-a convenit. E treaba lor de ce au făcut pasul acesta”, a adăugat Căruntu.

Aceste noi racolări vin după ce Petre Trașcă a trecut la PP-DD dându-şi demisia din PDL. Acesta a ținut să spună în conferința de presă că este supărat pe Dan Vâlceanu, purtătorul de cuvânt al PDL Gorj, care ar fi spus că a fost dat afară din partid. ”Îi transmit domnului Dan Vâlceanu că eu mi-am dat demisia din partid pentru că eram marginalizat de conducerea partidului şi nu am fost dat afară de nimeni. Acum mă regăsesc în această nouă structură politică și nu voi racola pe nimeni din PDL, o să vină singuri”, a declarat Petre Traşcă.

Dan Vâlceanu a spus că niciodată nu a declarat aşa ceva.  

Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: