Pârvulescu, primarul trimis în judecată de DNA

Procurorii anticorupţie de la Craiova au finalizat cercetările în dosarul care îl vizează pe fostul edil de la Fărcăşeşti, Constantin Pârvulescu. Acesta a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie ce îi pot aduce ani buni de puşcărie. Edilul este acuzat că a primit şpăgi sub diferite forme de sute de mii de euro pentru a atribui preferenţial contractele pe care le avea de derulat instituţia pe care a condus-o timp de un deceniu.

         

În perioada iunie 2000 – 2008, inculpatul Pârvulescu Constantin, în calitate de primar al comunei Fărcăşeşti, judeţul Gorj, a primit de la doi denunţători foloase materiale injuste totalizând 1.296.883 lei, echivalentul a 364.597 euro în schimbul atribuirii preferenţiale a unor contracte de achiziţie publică firmelor administrate cele două persoane şi în schimbul aprobării unor plăţi restante pe care primăria Fărcăşeşti le avea de făcut în contul firmelor administrate de denunţători. Foloasele au fost pretinse şi primite de la cei doi denunţători fie direct, fie prin intermediul coinculpaţilor Cincă Constantin şi Pîrvulescu Anda – Luiza, cumnatul, respectiv nora inculpatului Pârvulescu Constantin, fie prin intermediul firmei PÎRCONSGIL S.R.L., în care primarul a fost asociat şi administrator până în anul 2003.

Şpăgi cu dedicaţie pentru rude

Procurorii anticorupţie au descoperit că edilul nu încasa bani sau nu cerea apartamente pe numele său, ci pe al rudelor, nora sa fiindu-i acum „partener” de dosar în ancheta penală finalizată de DNA. „Pentru a ascunde provenienţa bunurilor pretinse şi primite de la denunţători, inculpatul Pârvulescu Constantin s-a preocupat ca o parte din acestea să figureze în proprietatea unor persoane interpuse, membri ai familiei sale. Astfel, în anul 2003, inculpatul Cincă Constantin a primit de la Pârvulescu Constantin 50% din capitalul social al S.C. DYD ROM GRUP S.R.L. în valoare totală de 12.500.000 ROL şi un apartament în Târgu Jiu, deşi avea cunoştinţă că acestea fuseseră pretinse de inculpatul Pârvulescu Constantin de la denunţători, cu titlu de mită. În anul 2005, inculpatul Pârvulescu Constantin a condiţionat atribuirea unui contract pentru repararea unei şcoli de cumpărarea unui apartament în municipiul Bucureşti. Apartamentul fost cumpărat de denunţător - beneficiarul contractului, dar a fost înregistrat pe numele inculpatei Petria Anda - Luiza, actualmente Pîrvulescu Anda - Luiza, nora inculpatului Pârvulescu Constantin”, mai precizează procurorii DNA, aceştia dispunând instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile (terenuri şi clădiri), aparţinând inculpatului Pârvulescu Constantin, precum şi asupra celor două apartamente aparţinând inculpaţilor Cincă Constantin, respectiv Pîrvulescu Anda – Luiza. Procesul lui Pârvulescu şi al rudelor sale se va derula la Tribunalul Craiova.

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: