Patru gorjeni vindecați, patru în stare bună

Numărul gorjenilor infectați cu COVID-19 rămâne de opt. Șapte au fost diagnosticați pe teritoriul județului Gorj, iar o persoană din județul Gorj a fost diagnosticată în municipiul București, la data diagnosticării aflându-se într-un centru de carantină din municipiul București. "Din fericire, dintre cele 8 persoane diagnosticate, 4 au fost declarate vindecate, iar din informațiile pe care le deținem, celelalte 4 prezintă o stare de sănătate generală bună", a transmis Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, activat la sediul Instituției Prefectului – Județul Gorj.

Structurile de intervenție din cadrul ISU Gorj și Serviciului Județean de Ambulanță Gorj intervin, permanent, pentru acordarea asistenței medicale și primul ajutor calificat tuturor persoanelor din județul Gorj, fie că vorbim despre intervenții obișnuite, fie despre intervenții la persoane aflate în autoizolare, persoane care prezintă simptomatologie specifică infecției cu COVID-19 sau persoane care sunt confirmate ca infectate cu COVID-19.

"234 de astfel de intervenții au fost gestionate doar weekend-ul trecut de către echipaje profesioniste din cadrul ISU Gorj și SAJ Gorj. Dintre acestea 28 de intervenții (17 gestionate de către echipajele SMURD și 11 gestionate de către echipajele SAJ) au reprezentat asistență medicală și prim ajutor calificat pentru persoane aflate în autoizolare sau care au prezentat simptomatologie specifică infecției cu COVID-19", a precizat sursa menționată.

Sfârșitul de săptămână a fost unul foarte încărcat și în ceea ce privește plasarea în carantină sau autoizolare a persoanelor care au venit pe teritoriul județului Gorj din zone roșii sau galbene de risc epidemiologic. 229 de persoane au fost plasate în carantină începând cu data de 4 aprilie până la această oră. Majoritatea dintre acestea au fost preluate din alte județe de către echipaje ale ISU Gorj și transportate cu mijloace speciale de transport către centrele de carantină de pe raza județului. La data prezentului comunicat 589 persoane se află în carantină și 1925 persoane se află în autoizolare la domiciliu.

"Facem apel către cetățenii județului pentru respectarea cu strictețe, atât a prevederilor ordonanțelor militare, cât și a normele de igienă și distanțare socială. Prin conștientizare, disciplină, solidaritate și reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus, putem contribui cu toții la stoparea extinderii acestuia", arată autoritățile locale.

Vizualizări: 5,328

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: