PDL Gorj scapă de pichetarea cerută de Ponta

Solicitarea făcută de liderul social-democrat, Victor Ponta, ca filialele judeţene ale PDL să fie pichetate azi de colegii săi de partid nu a avut ecoul scontat în rândul organizaţiei de la Gorj.

Deputatul de pe colegiul şase a făcut apelul respectiv la sfârşitul săptămânii trecute, după ce preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a fost arestat preventiv de către DNA. Ponta a considerat arestarea acestuia drept un abuz al actualei puteri şi le-a cerut colegilor săi din ţară să iasă azi în stradă şi să picheteze sediile PDL. Acest lucru are şanse mici să se întâmple tocmai la Târgu Jiu, acolo unde Ponta este deputat, social-democraţii de aici nepunând la cale o astfel de acţiune.

Aceştia au fost marcaţi la sfârşitul săptămânii de decesul unuia dintre cei mai de seamă membri ai organizaţiei, consilierul municipal Vasile Antonie, preşedintele organizaţiei, Florin Cârciumaru, precizând că nimeni nu a discutat, între timp, despre eventuala pichetare a PDL Gorj. Purtătorul de cuvânt al filialei, consilierul judeţean Ciprian Florescu, nu exclude posibilitatea ca în această dimineaţă să se poarte totuşi o discuţie şi, pe ultima sută de metri să se decidă o acţiune rapidă de deplasare la sediul PDL Gorj. „Nimic nu este exclus, cert este că nu avem o decizie luată la acest moment”, a menţionat, ieri, Florescu.

Vizualizări: 98

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: