Pe cine a păcălit Băsescu?

Traian Băsescu a spus zilele trecute că l-a păcălit pe Victor Ponta să semneze pactul de coabitare în 2012, după ce USL câştigase alegerile cu două treimi din voturile electoratului. Zice preşedintele că a profitat de faptul că Ponta este un slab negociator. Pe cine păcăleşte Băsescu? Pe cel care a semnat sau pe oamenii pe care acesta îi reprezenta?

Sunt oameni care au spus că pactul dintre cei doi a fost scris înainte de alegerile parlamentare, ba chiar puţin înainte de declanşarea campaniei electorale. Ponta şi Băsescu s-au înţeles să semneze un pact, dar pentru că amândoi au de câştigat din porcăiala reciprocă, s-au înjurat toată campania ca la uşa cortului. Nimeni nu înţelegea în acea campanie atacurile zilnice ale lui Băsescu la adresa premierului Ponta, câtă vreme sondajele arătau că social-democratul creşte cu fiecare înjurătură primită. Băsescu ştia asta şi l-a înjurat pe Ponta tocmai pentru a-i asigura un rezultat foarte bun şi tocmai pentru că se înţelesese cu acesta pe semnarea unui pact de coabitare. Pact care s-ar putea să aibă şi anexe care nu au fost făcute publice, împărţirea procurorilor fiind pe o astfel de anexă. Sunt voci care spun că protejarea Elenei Udrea sau îngroparea Antenei 3 ar fi pe o astfel de anexă. La fel protejarea lui Dan Şova sau îngroparea lui Blejnar. Fiecare dintre cei doi are o listă cu prieteni şi duşmani, de care par să ţină cont şi mai marii din sistemul judiciar al României.

Este greu să convingi opinia publică de faptul că între Ponta şi Băsescu este un blat reciproc avantajos de ani de zile, care a făcut şi multe victime în rândul duşmanilor unuia sau altuia. Băsescu a mers până la a distruge partidul care l-a făcut de două ori preşedinte pentru acest blat. Cred că 90% dintre români nu cred într-o astfel de teorie. Cum să crezi că doi oameni politici care se dau duşmani de moarte îşi râd în barbă de proştii care cred în războiul lor? Cum să crezi că lucrurile stau exact invers faţă de cum le vezi la televizor? Sunt destui oameni politici şi analişti care au început să vorbească despre acest blat, dar o fac cu rezervă, tocmai pentru că publicul nu poate asimila o astfel de teorie. Încet-încet, se va convinge toată lumea.

Oricum, Băsescu îl mai atacă degeaba pe Ponta. Tabla de şah a politicii româneşti s-a schimbat faţă de 2012, lumea nu îl va mai vota pe Ponta din ură faţă de Băsescu. Băieţii care îi consiliază se vor gândi probabil la altă strategie. Sau se vor orienta spre alţi politicieni.

Vizualizări: 149

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: