Pedepse definitive pentru doi foști primari

Foștii primari din Drăguțești, Ion Modroiu și Vasile Moșoiu, și-au aflat pedepsele definitive într-un dosar de abuz în serviciu în formă calificată. Curtea de Apel Craiova a menținut miercuri pedepsele de la Tribunal, Moșoiu rămânând cu o amendă administrativă de 1.000 de lei, iar Modroiu cu doi ani cu suspendare. În cauză au mai fost condamnați omul de afaceri Valentin Frunză și dirigintele de șantier Nicolae Isar, fiecare primind doi ani cu suspendare.

Dosarul este pe rolul instanțelor de judecată din 2012, fiind judecat și rejudecat.

Sentința îi obligă pe cei trei condamnați și la plata unor despăgubiri de peste 251.000 de lei către Primăria Drăguțești.

Dosarul a vizat o lucrare începută în 2007 la un pod peste Jiu, aici fiind decontate fictiv unele materiale. Lucrarea a fost finanțată de Ministerul Dezvoltării. (A.M.)

Vizualizări: 3,405

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: