Penalul și Mike Tyson

Mike Tyson este unul dintre cei mai mari boxeri din era modernă, poate cel mai feroce și mai spectaculos. O forță brută și un talent imens, Tyson este deținătorul titlului de cel mai tânăr luptător care a câștigat centura la ”supergrei” în toate cele trei categorii importante: WBA, WBC și IBF. După câștigarea centurilor unificate, și-a apărat titlul de 9 ori. În 1992, la 26 de ani, a fost condamnat la viol într-un caz destul de neclar și a executat 3 ani și câteva luni (din pedeapsa de 6) într-un penitenciar de maximă securitate. După eliberare, s-a întors la cel mai înalt nivel: a recucerit titlul de campion absolut la WBA și WBC, dar l-a pierdut pe primul după ce a fost descalificat într-un meci celebru, în care i-a rupt o parte din ureche cu dinții lui Evander Holyfield. Deși a intrat în faliment în 2003, Tyson este implicat acum în mai multe campanii umanitare, cea mai importantă ocupându-se cu luarea copiilor talentați din orfelinate și sponsorizarea lor în încercarea de a-și urma pasiunea.
Nu stau acum să vă spun și biografia lui Călin Popescu Tăriceanu. Cel mai scurt rezumat al ei ar fi: un cretin. Că Tăriceanu e absolut imbecil am mai scris pe aici. Că cineva l-ar vota pe ăsta (și chiar îl votează) e mai terifiant decât orice vot către PSD. CUM, BĂ, SĂ-L VOTEZI PE TĂRICEANU, GÂNDEȘTE-TE ÎNAINTE!?
Cum a venit vorba de el în textul ăsta? Păi, Tăriceanu a zis, înainte ca Tyson să viziteze Parlamentul (în calitate de simplu turist) ieri: ”Nu mi se pare onorant ca Mike Tyson să viziteze Parlamentul. Mike Tyson s-a distins în viața particulară cu o serie întreagă de probleme care l-au dus în final chiar la închisoare.”
Da! Ați mai văzut așa tupeu? Practic, un bou care este șef peste penali strâmbă din nas că vine în Parlament CA TURIST (nu, nicăieri nu ți se cere cazierul dacă vrei să vizitezi ceva din calitate de turist) o vedetă internațională care întâmplător e și fost deținut. O să-i explic lui Tăriceanu pe înțelesul lui:
BĂ, PROSTULE, știi care e diferența dintre Tyson și bandiții ăia pe care îi patronezi, în afară de aia că Tyson e un om care a fost cel mai bun în lume la ceva și va rămâne în istorie pentru asta? Diferența e că Tyson și-a ispășit pedeapsa, bă, spre deosebire de nenorociții ăia! E un om care și-a plătit datoriile, practic un FOST infractor, nu unul actual, cum sunt majoritatea parlamentarilor. Și știi de ce nu sunt și parlamentarii ăia actuali sau foști deținuți? Pentru că tu votezi mereu să nu fie cercetați, de aia. Pentru că tu ești cel mai mare cancer al țării ăsteia, sau cel puțin al justiției ei. Și taman tu te plângi de oameni că au ajuns la închisoare, mă, nenorocitule?! Abia aștept să treci și tu pe-acolo, nea Căline! Ce-a fost la gura mea în textul ăsta va fi fost nimic față de ce va fi când vei ieși tu de-acolo. O să te dau afară din oraș, ce să mai.

Vizualizări: 448

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: