Penitenciarul Târgu Jiu, verificat de deputaţi

Membrii Comisiei pentru cercetarea abuzurilor din Camerei Deputaţilor se vor deplasa începând de săptămâna viitoare la penitenciare pentru a vedea condiţiile de detenţie, a anunţat, marţi, preşedintele comisiei, Mircea Man, arătând că într-o lună va fi întocmit un raport ce va fi prezentat plenului.

Man a făcut această precizare după audierea la comisie a directorului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Cătălin Bejan, şi a secretarului de stat în Ministerul Justiţiei Liviu Stancu. Comisia parlamentară a primit 260 de memorii de la deţinuţi, multe dintre ele de la Târgu Jiu, Craiova, Rahova, Jilava, etc. Memoriile au vizat atât purtarea abuzivă a cadrelor din penitenciar, dar mai ales hrana insuficientă şi prost gătită, supraaglomerarea camerelor de detenţie, lipsa de măsuri igienico-sanitare.

Şeful ANP a explicat că gradul de ocupare al penitenciarelor este de 157,22%, fiind cu 11.000 de deţinuţi mai mulţi decât numărul de locuri. El a adăugat că aceste condiţii de detenţie au dus la plângeri la CEDO, arătând că au fost plătite daune de un milion de euro. Bejan a mai arătat că la CEDO au fost plângeri şi privind calitatea hranei, arătând că are la dispoziţie de 3,75 de lei fără TVA pe zi pentru majori şi 5,75 lei fără TVA pe zi pentru minori, ceea ce nu asigură o hrană la standardele de nutriţie. El a explicat că din 1994 nu a mai fost o iniţiativă de corectare a valorii financiare a normei pentru hrană, dar că un proiect de lege în acest sens este în analiză. Un penitenciar nou cu 700 de locuri ar costa între 60 şi 80 de milioane de euro. (A.A.)

Vizualizări: 146

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: