Pensionari, atenţie la impostori!

Dacă la uşa dumneavoastră vin persoane care se prezintă ca fiind angajaţi ai Casei Judeţene de Pensii şi vă solicită sume de bani pentru a urgenta rezolvarea problemelor, trebuie să ştiţi că aceştia sunt impostori! Poliţia recomandă ca în astfel de cazuri să fie apelat serviciul de urgenţă 112.

Maria Udroiu, şefa Serviciului Prestaţii Sociale din cadrul Casei Judeţene de Pensii Gorj, invitată la emisiunea Gorj 24+ de la Gorj TV, a atenţionat pensionarii că sunt persoane care se dau drept angajaţi ai Casei de Pensii şi solicită diverse sume de bani. „De o săptămână, au fost câteva persoane din rândul pensionarilor care au spus că la uşă la dumnealor au bătut persoane bine îmbrăcate, care au cerut nişte sume de bani ca să intervină la Casa de Pensii să li se urgenteze dosarele de pensii. Nu este vorba de angajaţi ai Casei de Pensii, nu trebuie să dea bani, nu trebuie să intervină. Deja noi am ajuns cât de cât cu lucrările la zi şi ne încadrăm în cele 45 de zile”, a precizat Maria Udroiu.  

Poliţiştii avertizează gorjenii că dacă apar la uşă astfel de persoane, care cer bani dându-se angajaţi la instituţii publice, trebuie să sune la 112. „Pentru a evita victimizarea prin înşelăciuni, poliţiştii recomandă populaţiei să nu dea crezare persoanelor care încearcă să impresioneze cu cărţi de vizită, legitimaţii sau alte documente din care rezultă că ar fi reprezentanţii unei instituţii şi solicită diverse favoruri. De asemenea, recomandăm să nu se permită accesul în locuinţă a acelor persoane care pretind că reprezintă firme de prestări servicii, decât după o atentă verificare a actelor de identitate şi a legitimaţiilor. Dacă o persoană este victima acestui gen de infracţiuni, se recomandă apelarea numărului unic de urgenţă 112”, a precizat Gheorghe Neagoe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Vizualizări: 151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: