Pensionarii vând în piaţă ca să trăiască de la o zi la alta

În loc să aibă o bătrâneţe liniştită şi fără grija zilei de mâine, bătrânii din Gorj încercă să supravieţuiască. Cu pensii de mizerie sau chiar deloc aceştia fac tot ce pot pentru a-şi asigura traiul de zi cu zi. Bătrânii din diverse comune ale Gorjului vin aproape zilnic în piaţa centrală şi-şi expun pe tarabe produse din gospodărie. Fie că este vorba de conserve făcute de ei pentru iarnă sau de alimente din grădină, aceştia le vând pentru a face un ban în plus.

Chiar de la intrarea în Piaţa Centrală, bătrânele stau pe alee şi croşetează ciorapi. Vremea frumoasă de afară, dar şi sărăcia le-a scos pe femei din casă. Lucrează ciorapi şi îi expun la vânzare în speranţa că îşi pot asigura masa în ziua respectivă. O pereche de ciorapi de diferite culori şi mărimi, dar şi cu model costă 15 lei, şi nici în aceste condiţii vânzarea nu merge prea bine. „Venim aici la piaţă aproape în fiecare zi. Stăm şi lucrăm ciorapi pe care îi vindem cu 15 lei perechea. Facem şi câte două perechi la zi, dar nu se prea mai vând, că a venit căldura. Pe iarnă s-au vândut mai bine. Nu avem ce face, pentru că pensiile sunt aşa cum sunt. Eu am o pensie de 400 de lei. Nu pot să mă descurc numai cu atât”.

Vinde conserve din propria cămară

În piaţă, la tarabe, femeile stau toată ziua în picioare lângă produse în speranţa că reuşesc să vândă câte ceva. Tanti Floarea vine de la Drăguţeşti de două ori pe săptămână cu câteva ouă, lapte şi conserve din propria cămară puse pentru iarnă. Femeia are o pensie de mizerie şi este bolnavă. Nu are cu ce să-şi cumpere medicamentele, de aceea a decis să  vândă la piaţă. „Eu am o pensie de 350 de lei. Toţi banii îi dau pe medicamente că sunt bolnavă. Vin şi eu la piaţă să vând câte ceva ca să iau o pâine şi să mă întreţin. Altceva nu am ce face. Asta este situaţia. Norocul meu este că mai am câte ceva prin grădină. Am făcut conserve pentru iarnă şi acum vin să le vând, am ouă, lapte, ceaiuri, ardei iute, fasole şi alte produse de la mine de acasă”.

În această situaţie mai sunt şi alte bătrânele din piaţă, care fie au pensii mici, fie nu au deloc. „Eu nu am pensie. Trăiesc din ce vând aici la piaţă. Muncesc vara, fac de toate, conserve, cresc găini, animale, şi vin cu lapte, ouă şi legume. Asta e situaţia. Opresc strictul necesar şi restul le vând”.

Târgujienii preferă să cumpere aceste produse decât cele din import. „ Eu cumpăr numai de la ţărani că sunt produse naturale, nu cu E-uri. Nici nu vreau să aud de produsele din import, care sunt pline de chimicale”.

Vizualizări: 89

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: