Percheziții la Ocolul Silvic Tismana. Rețineri!

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tismana au efectuat duminică 4 percheziții, în baza mandatelor emise de Judecătoria Târgu Jiu, la domiciliile a doi bărbați, din municipiul Târgu Jiu și comuna Peștișani, respectiv la sediul Ocolului Silvic Tismana și al Cantonului Silvic 9 Lacu Roșu, fiind vizată activitatea infracțională în legătură cu exploatarea ilegală de material lemnos.

Cu această ocazie polițiștii au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj un bărbat, de 39 de ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la tăiere ilegală de arbori și instigare la furt de arbori.

Totodată, polițiștii au mai reținut un alt bărbat, de 45 de ani, din comuna Peștișani, bănuit de săvârșirea infracţiunilor de uz fals și furt de arbori.

În urma perchezițiilor au fost ridicate înscrisuri ce probează activitatea celor doi și au fost indisponibilizate două autospeciale utilizate la transportul de material lemnos, tăiat ilegal.

Prejudiciul creat prin tăierea ilegală de arbori a fost estimat la aproximativ 27.000 lei, anunță IPJ Gorj.

Cei în cauză vor fi prezentați astăzi, cu propuneri legale, instanței de judecată.

În cauză s-a beneficiat de sprijin din partea polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic al I.P.J. Gorj, precum și de suportul tehnic al Brigăzii de Operațiuni Speciale Craiova și Serviciul de Operațiuni Speciale Gorj.

Vizualizări: 5,865

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: