Pescar dispărut în apele învolburate ale Jiului!

Sfârşit tragic pentru un localnic din Bâlteni, care vineri seara, prin frig şi ploaie, a vrut să prindă peşte din apele învolburate ale Jiului. Bărbatul, în vârstă de 56 de ani, a dispărut însă fără urmă, pe malul râului rămânând undiţele sale, un scăunel şi o sticlă în care fusese ţuică, „energizantul” care îl ţinea pe acesta „în priză” în aşteptarea unui peşte pe care să îl pună în tigaie.

Ovidiu Drăghia a fost dat ca dispărut sâmbătă dimineaţa, dar el nu a mai fost văzut în viaţă de vineri seara, când un prieten de-al său cu care era la pescuit a decis să îl părăsească şi să plece acasă pentru că se făcuse frig, iar ploaia cădea necontenit. Cei doi erau cunoscuţi prin localitate ca „fraţii Jderi”, fiind nedespărţiţi pe malul Jiului, mai ales că Drăghia era necăsătorit şi avea acasă doar pe mama sa, femeia de 80 de ani fiind şi cea care i-a observat lipsa. Întrebând în stânga şi în dreapta dacă cineva i-a văzut fiul, a reuşit să pună în alertă alţi localnici care l-au întrebat pe prietenul lui Drăghia dacă ştie ceva despre el, răspunsul fiind negativ.

„Se întuneca, era frig, încă ploua şi nici peşte nu prinsesem. Eu am hotărât să plec, el a zis că mai rămâne. Ştiu că mai avea ţuică într-o sticlă, că eu nu beau, i-am lăsat o ţigară şi am plecat acasă. Acum, de dimineaţă, m-a sunat un văr de-al lui ca să îmi spună că nu a venit acasă. Eu nu ştiu mai multe despre el şi tocmai de asta am venit să îl căutăm. Ne-am udat fleaşcă de când tot umblăm degeaba după el pe malul Jiului, că nu îl găsim”, a spus Marian Cenuşe, prietenul lui Drăghia, un alt amic al acestuia fiind ceva mai „optimist” în ceea ce priveşte dispariţia. „Bine ar fi să fie în vreo cârciumă şi să îl căutăm noi degeaba pe aici, deşi cred că tot în apa Jiului zace”, a spus bărbatul.

S-a zbătut

Locul în care Drăghia a fost ultima dată la pescuit era sâmbătă, în ciuda ploii, plin de urme care arătau că bărbatul ar fi căzut în apa Jiului şi ar fi încercat să se prindă de mal cu ultimele puteri. Nu a reuşit însă să se agaţe de nimic şi dus a fost, spun cei care au fost la locul unde au fost descoperite undiţele sale, dar şi câţiva peştişori care au rămas pe mal, după ce muşcaseră momeala pescarului dispărut.

„Pe mal se văd nişte urme, ca şi cum ar fi încercat din apă să se prindă de ceva ca să iasă la uscat. Era însă doar pământ umed şi nu a putut să se prindă de nimic. Dacă a mai avut şi cizme în picioare şi, probabil, a avut, vă daţi seama că i-a fost imposibil să mai iese, mai ales că apa e învolburată”, a spus unul dintre localnicii care a venit în sprijinul pompierilor chemaţi să caute trupul neînsufleţit al pescarului.

Printre cei care au venit să îl caute s-a numărat şi Dorin Drăghia, un nepot al bărbatului, convins şi el că unchiul său nu mai este în viaţă, deşi mort nu îl văzuse nimeni până în acel moment. „Pe mine m-a crescut de mic, mai ales că el nu era căsătorit şi nu avea copii. Mi-a fost ca un tată până la vârsta de 15 ani, iar acum nu îmi vine să cred că s-a înecat. I-am tot spus să nu mai stea noaptea pe malul Jiului, că e periculos, mai ales la cum e vremea acum. Nu m-a ascultat şi tot spera să prindă un peşte mare. Cred că a căzut în apă, s-a înecat, s-a zbătut până nu a mai putut, a intrat în şoc hipotermic şi a decedat, din păcate”, spune nepotul.

Căutat de pompieri

Un echipaj de pompieri de la Detaşamentul Turceni, din cadrul ISU Gorj, a pornit sâmbătă spre prânz în căutarea bărbatului, căutările fiind începute la mai bine de 12 ore de la presupusa dispariţie, rudele anunţând cu mare întârziere că Drăghia nu a mai venit acasă şi nimeni nu ştie unde s-ar putea afla. Operaţiunile de căutare nu au fost însă încununate de succes, cei prezenţi pe malul Jiului sperând ca trupul neînsufleţit să fie scos la suprafaţă în următoarele zile, aşa cum s-a mai întâmplat şi în alte situaţii de acest gen în anii trecuţi.

pescar_disparut

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: