Peste 200 de fermieri executaţi silit de Finanţe

Peste 200 de fermieri gorjeni se vor trezi cu popriri pe pensii, salarii sau pe diferite conturi din cauza subvenţiilor încasate ilegal în perioada 2008-2013. „Am trimis către ANAF spre executare silită un număr de 214 procese-verbale, debitele ce trebuie recuperate ridicându-se la suma de 1.368.248,18 lei. Asta pentru că fermierii nu au respectat cerinţele specifice fiecărui pachet accesat, în mare parte e vorba de condiţiile de agromediu. Fermierii respectivi nu au mai depus cereri pentru subvenţii, iar singura modalitate pentru recuperarea debitelor sunt popririle. În cazul în care mai depuneau cereri pentru subvenţii mergeam pe compensarea datoriilor”, a declarat Constantin Negrea, directorul APIA Gorj. În anul 2014, alţi 442 de fermieri au fost depistaţi cu nereguli în urma controalelor efectuate de APIA Gorj. „În anul 2014 am verificat 1878 de fermieri prin teledetecţie, 1630 de fermieri pe Agromediu şi Ecocondiţionalitate şi încă 489 de fermieri pe GAEC. În 442 de situaţii fermierii au fost sancţionaţi pentru nerespectarea condiţiilor minime. Nu am trimis încă procesele verbale la ANAF pentru că potrivit procedurii legale sunt nişte termene ce trebuie respectate, fermierii depistaţi cu nereguli având dreptul la contestaţii”, a mai precizat Constantin Negrea.

Vizualizări: 126

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: