Peste o sută de profesori se retrag de la catedră

Peste 120 de cadre didactice din învăţământul gorjean vor pleca de la catedră de la 1 septembrie. Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj a aprobat cererile de pensionare ale acestora în cursul lunii februarie. De asemenea, Inspectoratul nu a mai aprobat funcţionarea acestora la cumul sau la plata cu ora.

„Ca urmare a precizărilor primite de la Ministerul Educaţiei privind perioada de tranziţie pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar ce îndeplineşte vârsta de pensionare până la sfârşitul acestui an şcolar există posibilitatea să funcţioneze la catedră până la 1 septembrie 2011, urmând a se pensiona începând cu această dată”, spune Cornel Toma, inspector şcolar în cadrul ISJ Gorj.

La nivelul judeţului Gorj aproximativ 120 de profesori vor părăsi catedra din această toamnă, neavând dreptul să mai predea în regim de plata cu ora sau la cumul. „În cursul lunii februarie a acestui an s-au înregistrat cererile de pensionare pentru limita de vârstă standard sau anticipată pentru aproximativ 120 de cadre didactice. Pentru cei care ce au solicitat pensionare şi s-au pensionat în cursul anului şcolar 2010-2011 nu s-a aprobat funcţionarea acestora la cumul sau la plata cu ora”, mai menţionează Cornel Toma. Cei mai mulţi pensionari, aproximativ 30, sunt din rândul educatorilor. Dacă există cadre didactice care doresc să se pensioneze înaintea încheierii anului şcolar, aceştia pot solicita pensionarea începând cu data atingerii vârstei de pensionare sau la o dată ulterioară.

Vizualizări: 107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: