Petele de pe Coloana Infinitului rămân până la primăvară

Operele lui Constantin Brâncuşi vor fi curăţite cu apă distilată anul viitor. Tot atunci vor fi remediate şi petele apărute pe Coloana Infinitului. Vineri, o firmă de topografie a măsurat devierea Coloanei Infinitului la cererea directorului general al Institutului Naţional al Monumentelor Istorice. S-a demonstrat că înclinarea de 25 de cm depistată în urmă cu 10 ani nu a evoluat.

Coloana Infinitului a fost analizată vineri de către o comisie de specialişti în vederea analizei stării de conservare şi propunerea de soluţii pentru monitorizarea şi protejarea acesteia. Din comisie au făcut parte proiectantul general, executantul lucrărilor de restaurare, directorul Institutului Naţional al Monumentelor Istorice şi renumiţi artişti plastici. În urma analizei s-a constatat că atât petele cât şi deviaţia Coloanei Infinitului depistate în urmă cu 10 ani nu au evoluat. “Din punct de vedere tehnic, la Coloana Infinitului s-au găsit mai puţine probleme decât la operele din piatră. Nu au mai apărut pete noi, iar cele vechi nu au fost extinse. De asemenea, izolaţiile dintre module şi sistemul de ventilaţie din interior sunt în stare bună şi nu se impune o intervenţie urgentă”, a declarat artistul plastic Paul Popescu.

Coloana Infinitului, deviată în continuare

La restaurarea de acum 10 ani, s-a depistat că opera brâncuşiană este deviată cu 25 de centimetri. La cererea lui Dan Lungu, directorul general al Institutului Naţional al Monumentelor Istorice, înclinarea Coloanei Infinitului a fost măsurată din nou. “La solicitarea directorului general al INMI, o firmă de topografie, cu aparatură de ultima generaţie, s-a deplasat la faţa locului şi a măsurat deviaţia depistată acum 10 ani. S-a constatat că aceasta nu a evoluat. Nu se va lua nici o măsură în acest sens deoarece monumentul este montat la o adâncime de şapte metri şi nu prezintă nici un fel de pericol”, a declarat Paul Popescu.

Petele de pe Coloană, reparate anul viitor

Petele de pe Coloana Infinitului vor fi remediate anul viitor când toate operele brâncuşiene vor fi curăţate cu apă distilată. “În primăvară operele brâncuşiene vor fi curăţate cu apă distilată, iar atunci va fi rezolvată şi problema petelor de Coloană. Se va interveni local înlăturându-se pelicula strict de pe partea respectivă, iar apoi va fi refăcută”, a mai precizat Paul Popescu.

Primăria Târgu Jiu aşteaptă să primească un plan de măsuri pe termen scurt, mediu şi lung din partea proiectantului general.

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: