Petrecere sau tichete cadou pentru bătrânii din Turceni

Ziua Vârstnicilor a fost marcată așa cum se cuvine și în Orașul Turceni. Autoritățile locale au alocat de la bugetul local aproximativ 30.000 de lei pentru marcarea acestui eveniment. Aproximativ 400 de vârstnici din Turceni se vor bucura de petrecerea organizată de primărie, iar cei care nu pot să participe și au pensii mai mici de 800 de lei vor primi tichete cadou în valoare de 30 de lei.

Ca în fiecare an, chiar dacă este criză, autoritățile locale din Turceni marchează Ziua Vârstnicilor. Și anul acesta primăria organizează la cantina liceului din localitate o masă pentru pensionari, unde sunt așteptați sute de vârstnici din Turceni și din satele componente. Autoritățile locale au pus la dispoziția pensionarilor și mijloace de transport pentru a ajunge la petrecerea organizată de ziua lor. Așa cum este normal, nu va lipsi muzica și voia bună.

Nu au fost uitați nici pensionarii care nu pot participa la acest eveniment, iar aceștia vor primii din partea primăriei tichete cadou în valoare de 30 de lei. „O să organizăm în limita posibilităților pe care le avem o masă pentru vârstnicii din Turceni și din localitățile învecinate la cantina liceului. O să poată socializa și se vor distra, pentru că avem și o formație de muzică populară. Noi ne așteptăm la 200 de participanți și alți aproximativ 200 de bătrâni cu pensii mai mici de 800 de lei care nu participă la petrecere vor primi tichete cadou în valoare de 30 de lei. Anul acesta am alocat de la bugetul local aproximativ 30.000 de lei pentru Ziua Vârstnicilor”, a declarat Dumitru Gâlceavă, primarul Orașului Turceni.

Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: