Petrescu, ales şef al PC Gorj pe 28 mai

Conservatorii gorjeni îşi vor alege preşedintele la sfârşitul lunii mai, Ilie Petrescu neavând deocamdată un contracandidat. Până atunci, la nivel central cel puţin, partidul lui Dan Voiculescu se pregăteşte să reia colaborarea cu PSD-ul lui Victor Ponta, ceea ce, în plan local, încurcă lucrurile pentru că organizaţiile celor două partide n-au colaborat mai deloc în ultimii ani, iar despre sprijin reciproc n-a fost vorba nici măcar atunci când Petrescu a aspirat să devină deputat pe listele fostei Alianţe PSD + PC.

Conducerea centrală a partidului a stabilit ca alegerile din filiala de la Gorj să aibă loc pe 28 mai, acestea fiind primele alegeri după cele din 2006, când fostul deputat Pantelimon Manta a fost ales ca preşedinte al organizaţiei, ulterior acesta migrând la PNL, partid din care a fost exclus la sfârşitul anului trecut. Manta îi luase atunci locul lui Valentin Mogoe, devenit şi el liberal între timp. Conservatorii au fost conduşi o perioadă de timp de Sabin Popescu, fostul lider de organizaţie abandonând şi el politica după ce conducerea centrală a PC l-a susţinut pe Petrescu pentru a prelua şefia organizaţiei.

Nu are contracandidat

Ilie Petrescu este acum singurul conservator care şi-a anunţat intenţia de a candida la şefia filialei, el încercând la Congresul de săptămâna trecută al PC să devină vicepreşedinte la nivel naţional al partidului. Petrescu nu a fost ales însă într-o astfel de funcţie, candidatura sa la şefia filialei producându-se pe fondul unor relaţii reci cu filiala judeţeană a PSD. Fostul senator a criticat mereu în ultimul an organizaţia reprezentată de Victor Ponta, Petrescu declarând în repetate rânduri că la alegerile din 2012 conservatorii vor intra pe propriile picioare în Consiliul Judeţean.

Noul preşedinte al Partidului Conservator, Daniel Constantin, l-a invitat însă pe Ponta la o discuţie oficială, alături de viitorul preşedinte al PNL, pentru ca opoziţia să fie "unită şi constructivă". Noul şef al conservatorilor l-a lăsat chiar pe Ponta să stabilească modalitatea pentru o astfel de întâlnire, în timp ce, la Gorj, Ilie Petrescu îl acuză pe noul preşedinte al PSD că să ocupă doar de "gargară politică". Petrescu era lider al PRM Gorj atunci când l-a reclamat pe Ponta la Poliţie pentru că ar fi jucat fotbal într-o sală de sport a unui liceu din Motru, scandalul de la începutul lui 2008 nefiind uitat nici până acum de vreunul dintre protagonişti. În acest context, viitorul preşedinte ales Ilie Petrescu nu va prea avea cum să colaboreze cu social-democraţii pe care i-a tot criticat în ultimii ani, evoluţia acestuia în relaţia cu PSD Gorj fiind una demnă de urmărit de către alegătorii interesaţi de politică, mai ales că, la alegerile anticipate de vara trecută de la Turburea, conservatorii au obţinut cam acelaşi scor cu partidul condus acum de Ponta.

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: