„Plicul”, motivul supărării pedeliştilor pe Ion Fugaru

Democrat-liberalii gorjeni nu pot trece peste gestul colegului lor de partid, Ion Fugaru, de a înmâna premierului Emil Boc un plic cu sesizări la adresa unor lideri locali, printre care prefectul Andrei şi şeful Poliţiei, Viorel Caragea. Culmea, pedeliştii spun că nu sunt supăraţi pe sesizare, ci pe plic.

Ceea ce i-a deranjat cel mai mult pe democrat liberalii gorjeni a fost faptul că Ion Fugaru i-a înmânat premierului Emil Boc un plic sigilat şi nu un dosar cu cele sesizate, aşa cum li s-ar fi părut lor normal să o facă. „Domnul Fugaru i-a dat premierului Emil Boc un dosar sigilat. Asta l-a deranjat şi pe domnul preşedinte Ruşeţ. De ce nu i-a pus documentele în dosar să i le dea aşa? De ce le-a pus în plic sigilat?”, este întrebarea lui Nicolae Daviţoiu, preşedintele PDL Târgu Jiu.

Faptul că Fugaru a fost singurul care i-a adus premierului la cunoştinţă o serie de nereguli, cu specificarea că nu mai există instituţie în Gorj care să facă dreptate, l-a enervat în culme pe Daviţoiu. Şeful democrat-liberalilor târgujieni îl acuză pe Fugaru de faptul că nu respectă ierarhia din partid şi a trecut peste Ruşeţ prin acest gest. Mai mult, Fugaru a lăsat impresia că toate neregulile comise în judeţul Gorj se fac cu ştiinţa liderilor partidului aflat la  guvernare. „Fugaru a trecut peste noi toţi cei din partid. Are şefi de care trebuia să ţină cont atunci când s-a gândit să facă acea intervenţie. Oricine ar fi fost în sală, ar fi înţeles că în judeţul Gorj se comit foarte multe nereguli, comise cu ştiinţa noastră, iar el este singurul care vrea să facă dreptate”, adaugă Daviţoiu.

În intervenţia pe care a făcut-o la vizita premierului Emil Boc de miercurea trecută, Ion Fugaru a sesizat mai multe nereguli şi furturi comise cu ştiinţa prefectului Liviu Andrei şi a şefului poliţiei, Viorel Caragea. O a treia persoană reclamată de Fugaru a fost social-democratul Andrei Maioreanu.  

Vizualizări: 102

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: