PNL, proştii satului. Și ai orașului. Și ai țării.

Încerc să urmăresc cât pot alegerile locale din Gorj, dar, pentru că nu pot să am o viziune de ansamblu și fidelă asupra problemei, evit să-mi dau cu părerea. Din ce văd în presa locală, însă, asistăm la același ”blat” al PSD-ului cu PNL. Am plus blat între ghilimele pentru că nu-mi dau seama dacă PNL-ul chiar își dorește ca PSD să dea primarul sau pur și simplu sunt atât de proști încât nu-și dau seama că pun umărul activ și foarte serios la asta. De altfel, nu știu nici care dintre variante este mai rea. Aș zice, totuși, că de data asta prostia este mai gravă decât ticăloșia. Adică mai nasol decât să fii ÎN HALUL ĂSTA de prost nu poate fi nimic, nici măcar să ai intenții criminale.
Deși mă feresc să-mi dau cu părerea despre bătălia electorală de la Gorj, cred că e suficient să vezi ce se întâmplă la nivel central și în capitală ca să realizezi că PNL-ul e la fel de idiot la toate nivelurile, nu doar la Gorj.
În primul rând, e o gravă problemă de geneză și de asumare a acesteia. PNL-ul actual e format din împreunarea sinistră a foștilor lingăi ai lui Voiculescu și buni colegi ai PSD (USL-iștii) și foștii lingăi ai lui Băsescu și buni colegi ai grupului de jaf organizat. Deși cred că a apărut mai des la Antena 3 decât însăși Gabi Firea, Alina Gorghiu are acum tupeul nesimțit să se dea antipesedistă și chiar se așteaptă s-o credem când spune că vrea să câștige alegerile. Sau când spune că prezența lui ”Prunăngură” Predoiu pe buletin chiar este un demers care vizează victoria în alegeri, nu unul care să dilueze voturile dreptei și să-i paveze drumul către primărie gospodinei Firea.
Se spune că rolul unui partid politic, însăși menirea lui, este să câștige alegerile. Nu e și cazul PNL. Un partid care face eforturi tot mai mari (și tot mai reușite) să fie egalul PSD în ceea ce privește ticăloșia, tupeul, mizeria, hoția și minciuna. Din fericire, PNL nu va câștiga alegeri prea multe duminica asta. Din păcate, PSD-ul chiar va câștiga.
Adevărata dramă e că se apropie parlamentarele (poate cele mai importante din ultimii ani) și noi asistăm la accentuarea nesimțirii în politică, în loc să fim părtași măcar la diluarea ei, că de dispărut nici nu mai sperăm.

Vizualizări: 1,006

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: