Liderii PNL de la Bucureşti nu au curajul să tranşeze lucrurile şi, ca să nu se supere nimeni, au decis să continue în formula de co-preşedinţi la partid atât la centru, cât şi la filiale. La centru lucrurile par să funcţioneze şi în această formulă, dar în teritoriu nu merg deloc, iar Gorjul nu este singurul exemplu. Dian Popescu – copreşedinte din partea vechiului PNL şi Dan Vâlceanu – copreşedinte din partea fostului PDL nu se înţeleg deloc, aşa că în timp ce PSD îşi cârpeşte rănile, la noul PNL nu se construieşte nimic.

La Gorj, vechiul PNL este mai puternic decât vechiul PDL, aşa că orice criterii legate de numărul de aleşi, de rezultatele la europarlamentare etc. ar fi uşor în favoarea vechilor liberali. Pe cale de consecinţă, dacă s-ar fi mers pe formula preşedinte şi preşedinte executiv, cel mai probabil Dian Popescu ar fi condus noul PNL Gorj. Asta în ciuda faptul că în campania prezidenţială a jucat la offside. Doar că Dian Popescu are o condamnare penală în primă instanţă, iar potrivit statutului ar trebui suspendat din partid. Condiţii în care un alt liberal ar deveni copreşedinte.

A continua în formula de co-preşedinţi acolo unde aceştia se duşmănesc este cea mai proastă soluţie. Decât să continue anul aşa cum l-au început, orice formulă este preferabilă. Chiar şi aceea cu Dian Popescu preşedinte şi Dan Vâlceanu preşedinte executiv. Măcar s-ar şti cine conduce, la cine e decizia şi răspunderea. Doar că liderii de la marele PNL se tem de „baronii locali” la fel ca pesediştii. În loc să ia decizii ferme, dar care să ducă la o fuziune reală a celor două partide, o mermelesc cu co-preşedinţii. Nu înţeleg un lucru. Câtă vreme vor fi doi preşedinţi, vor rămâne două partide. Iar timpul trece repede, mâine-poimâine sunt alegeri, iar ei nu vor termina bătălia internă.