Politicienii gorjeni resping referendumul lui Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu vrea să-i cheme din nou pe români la urne pentru a răspunde la aceleaşi întrebări ca în urmă cu patru ani, referitoare la Parlamentul unicameral şi la 300 de parlamentari. Politicienii gorjeni nu sunt de acord cu organizarea unui alt referendum, dar nici nu vor să fie validat rezultatul votului din 2009. Parlamentarii spun că, prin intervenţia prin care a anunţat declanşarea procedurii pentru un nou referendum, Traian Băsescu nu face altceva decât să bulverseze activitatea comisiei care lucrează la modificarea Constituţiei.

Politicienii gorjeni cred că preşedintele Traian Băsescu s-a pripit prin declanşarea procedurii unui nou referendum. Băsescu şi-a exprimat public nemulţumirea din cauză că în proiectul de modificare a Constituţiei nu s-a ţinut cont de rezultatul votului din 2009, referitor la un Parlament unicameral şi la un număr de 300 de parlamentari.

Senatorul PNL Dian Popescu crede că prin această decizie preşedintele ţării bulversează activitatea comisiei care lucrează la revizuirea Constituţiei. „Din punctul meu de vedere, nu era momentul unui alt subiect de discuţie, atât timp cât în Parlamentul României o echipă formată din specialişti discută de revizuirea Constituţiei 6 zile pe săptămână. Consider decizia preşedintelui ca fiind o presiune, o bulversare a activităţii comisiei care lucrează la revizuirea Constituţiei. Nu avem încă o variantă finală a Constituţiei, este prematur să vorbim de referendum în condiţiile în care urmează dezbateri publice. Abia după ce se ajunge la o variantă finală, preşedintele ţării îşi poate spune punctul de vedere. În plus, trecerea la validarea unui referendum la o prezenţă de 30% din alegători s-a făcut cu acordul Comisiei de la Veneţia. Până acum se spunea că nu luăm în calcul deciziile forurilor superioare, acum când lucrăm împreună nu este bine”, a declarat Dian Popescu.

Acesta nu este de acord nici cu validarea rezultatului votului din 2009. „În urmă cu patru ani, referendumul a fost organizat într-un anumit context. A fost o greşeală atunci când s-a stabilit ca referendumul să aibă loc în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale. Lucrurile trebuie făcute cu echilibru pentru că o Constituţie se face pe 10, 20 sau chiar 30 de ani”, a menţionat Dian Popescu.

Greblă: Nu sunt chestiuni pentru referendum

Senatorul PSD Toni Greblă consideră că preşedintele Băsescu trebuia să aştepte, cel puţin, decizia Curţii Constituţionale. „Cred că domnul preşedinte s-a grăbit. Mai întâi, trebuia să aştepte decizia Curţii Constituţionale. Chiar Convenţia de la Veneţia recomandă un anumit prag pentru validarea unui referendum. Printr-un prag de 50% plus unu, se anulează din start orice referendum pentru că niciodată nu vor veni la vot atâţia alegători”, a declarat Toni Mihail Greblă.

Ba mai mult, senatorul crede că cele două întrebări pe care preşedintele Băsescu vrea să le treacă pe buletinul de vot nu pot face obiectul unui referendum. „Intervenţia domnului preşedinte e foarte nefericită. Nu numai, ca ar fi făcute cheltuieli în plus, dar referendumul ar avea o valoarea doar consultativă. Atât ideea unui Parlament unicameral, cât şi stabilirea unui număr de 300 de parlamentari sunt chestiuni care nu pot fi supuse unui referendum. Mâine dacă întrebi populaţia dacă e de acord cu un impozit de 2%, majoritatea ar spune Da, sau dacă îi întrebi pe oameni dacă vor 100 de parlamentari, peste 80% ar răspunde tot Da”, a mai precizat Toni Mihail Greblă.

Morega: Băsescu vrea să dezbine USL

Fostul deputat Dan Ilie Morega crede că Traian Băsescu vrea să dezbine USL, întrucât putea rezolva cele două probleme în timpul guvernării PD-L. „Faptul că Traian Băsescu vrea să declanşeze un nou referendum e inutil şi inoportun. Ţara geme de sărăcie, iar Băsescu vrea să cheltuiască 20-30 de milioane de euro pentru un nou referendum. De ce nu a rezolvat problema cu Parlamentul unicameral şi cu numărul de parlamentari în timpul guvernării PD-L? Cred că este o strategie a lui Traian Băsescu de a da şah USL, după principiul dezbină şi conduce, ceea ce este în stilul lui. Sunt convins că Băsescu vrea să reînvie Mişcarea Populară, pentru ca atunci când va termina mandatul să se înscrie cu un alt partid. Era normal, ca în acest ultim an de mandat să dea dovadă de înţelepciune după vârsta pe care o are”, a declarat Dan Ilie Morega.

Fostul deputat a mai precizat că nu e obligatorie consultarea populaţiei prin referendum în condiţiile în care nu e adoptată de Parlament. Morega spune că nicăieri în lume nu există atâtea conflicte între preşedinte şi premier ca în România. „Mandatele lui Băsescu au fost numai de scandaluri şi de executarea comenzilor de la Uniunea Europeană, România devenind un cobai. Nu ştiu de ce Traian Băsescu spune că preşedintele va avea un rol de paiaţă. Atunci înseamnă că preşedintele Germaniei sau cel al Austriei sunt paieţe, dar nu s-a auzit vreodată să fi fost vreun conflict între vreunul dintre ei şi premierul ţării respective”, a menţionat Morega.

Mocioi: Trebuie respectată voinţa poporului

Singurul parlamentar de Gorj care susţine validarea referendumului din anul 2009, este Niculina Mocioi, deputat PP-DD. „A existat o dată un referendum pe această temă, poporul a decis. Din punctul meu de vedere trebuie validat acel referendum, pentru că trebuie respectată voinţa poporului. Nu cred că e cazul să fie organizat un alt referendum întrucât acesta ar reprezenta o abatere a atenţiei publicului de la problemele importante cu care se confruntă în prezent ţara noastră, cum ar fi problemele economice”, a declarat Niculina Mocioi.

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: