Poliţist judecat pentru luare de mită

Un agent al postului de Poliţie din Fărcăşeşti a devenit inculpat într-unul din puţinele dosare instrumentate de Direcţia Generală Anticorupţie la nivel de judeţ, Eugen Cristian Frântu urmând să fie judecat la Tribunalul Gorj pentru acuzaţiile ce-i sunt aduse. Cercetările au început în martie, când, după miezul nopţii, acesta a fost adus pentru audieri la Parchet, acum anchetatorii finalizând cercetările cum nu se poate mai rău pentru poliţistul în cauză.

 „S-a reţinut în actul de sesizare a instanţei, întocmit de procuror, că în luna februarie 2013 inculpatul Frîntu Cristian Eugen a acceptat promisiunea sumei de 500 de lei de la martorul denunţător, iar în luna martie 2013 a pretins o sumă de bani după care a acceptat promisiunea unei sume de bani şi ulterior  a primit suma de 200 lei, în seara zilei de 6 martie 2013, pentru a nu îşi exercita în mod corespunzător obligaţiile de serviciu, ca agent de  poliţie, în sensul de a nu mai efectua controale la punctul de lucru aparţinând denunţătorului şi de a nu-l mai sancţiona contravenţional pe acesta”, a anunţat Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

Trimiterea în judecată pentru fapte de corupţie a lui Frântu este, deocamdată, ultima ispravă a unui poliţist din cadrul IPJ Gorj, el putând să se alăture cu brio altor colegi judecaţi şi ei în diferite dosare, sub diferite acuzaţii. Sabin Vieru este judecat pentru uciderea din culpă a lui Dumitru Bunoiu, doi agenţi de la Stoina sunt trimişi în judecată pentru că au snopit în bătaie un localnic, iar un alt agent de la Mătăsari este judecat pentru că a bătut un şofer pe motiv că l-ar fi stropit când a trecut cu maşina pe lângă el.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: