Poliţiştii, cu ochii pe maşinile de lemne cărate fără acte

Mai mulţi gorjeni s-au ales săptămâna aceasta cu dosare penale după ce au fost depistaţi în trafic transportând diferite cantităţi de lemne fără să aibă documentele prevăzute de legislaţia în vigoare. Poliţiştii au, în acest context, suficiente motive pentru a deschide anchete pentru toţi cei implicaţi în faptele respective, ultimele cazuri date publicităţii arătând că numărul celor prinşi în astfel de situaţii este în creştere, semn că gospodarii din Gorj îşi fac vara sanie şi iarna car. Lucrurile sunt şi mai grave însă în privinţa celor prinşi la volan fără a avea permis de conducere, un astfel de caz fiind înregistrat la Câlnic. „Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Cîlnic l-au depistat pe D. Petrică, de 27 ani, din localitate,  în timp ce transporta pe D.C. 100, cu un tractorul ce tracta o semiremorcă, cantitatea de 4,58 mc material lemnos. Pe parcursul verificărilor poliţiştii au stabilit că cel în cauză nu deţine acte de  provenienţă pentru materialul lemnos transportat şi nici nu posedă permis de conducere pentru a conduce un astfel de vehicul pe drumurile publice. Poliţiştii au dispus confiscarea materialului lemnos, iar pe numele lui D. Petrică au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere şi tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos”, menţionează inspectorul principal Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Alţi doi gorjeni, cu vârste apropiate de 50 de ani, au fost depistaţi în trafic la Arcani şi Cătunele în timp ce cărau fără acte diferite cantităţi de lemne, printre cei traşi pe dreapta şi puşi sub anchetă fiind însă şi un şofer din Mehedinţi care aproape că a „rupt” fiola atunci când a fost testat în privinţa alcoolemiei.

Vizualizări: 96

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: