Ponta, avertizat că PSD pierde teren în faţa PDL

Liderul PSD Victor Ponta are parte şi de opozanţi în partidul său, puţini la număr, dar mult mai realişti decât cei care văd deja partidul venind pe cai albi la putere. La o zi după ce întâlnirea pe care a avut-o la Târgu Jiu cu colegii care l-au lăudat şi apreciat de mama focului, deputatul de Gorj a mers şi la Mehedinţi, pentru a lua pulsul organizaţiei din judeţul vecin. Evident că social democraţii s-au mobilizat şi aici pentru ca totul să fie organizat la superlativ, însă în Mehedinţi portocalii stau foarte bine în opţiunile alegătorilor, iar acest lucru a vrut să i-l aducă la cunoştinţă lui Ponta şi o membră de partid. Codruţa Rogoveanu a asistat neputincioasă la discursurile laudative ale fruntaşilor USL, la final împiedicându-l pe Ponta să îşi ţină conferinţa de presă. Ea i-a reproşat direct liderului PSD că partidul se prăbuşeşte în Mehedinţi, femeia fiind extrem de supărată că nu o ascultă nimeni şi că nici nu a fost lăsată să vorbească.  Până la urmă, Ponta a răspuns la întrebările jurnaliştilor pe un hol, spre deosebire la Târgu Jiu, unde a avut la dispoziţie o întreagă sală de teatru.

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: