Ponta îşi face campanie electorală fără ziarişti

După ce ieri a fost însoţit în vizita de la Târgu Jiu de zeci de jurnalişti care i-au pândit toate mişcările, premierul Victor Ponta a decis ca tocmai în momentele de campanie electorală să nu-i mai aibă pe reprezentanţii mass-media în preajma sa. Deputatul de pe Colegiul 6 a fost încă de dimineaţă în două vizite electorale, la Artego şi Vel Pitar, dar accesul jurnaliştilor nu a fost permis aici, dat fiind faptul că societăţile respective sunt private, nimeni din anturajul premierului neinformând opinia publică despre cum au decurs întâlnirile cu alegătorii.

Premierul a avut după-amiază şi o întâlnire cu medicii şi asistentele din sistemul sanitar gorjean, la care a participat şi ministrul sănătăţii, Raed Arafat, jurnaliştilor permiţându-li-se aici accesul dar pentru câteva minute. Săptămâna trecută, la o întâlnire similară cu profesorii din judeţ, jurnaliştii au fost lăsaţi să asiste la discuţii cât au dorit, din lipsă de timp mulţi plecând destul de repede. Ieri lucrurile nu au mai stat însă la fel şi, după o scurtă introducere a prim-vicepreşedintelui PSD Gorj Ion Călinoiu şi după câteva vorbe ale lui Ponta reprezentanţii presei au fost rugaţi să părăsească sala, deşi, mai ales în campanie electorală, politicienii sunt cei interesaţi să-i aibă pe jurnalişti aproape, pentru a fi mediatizaţi cât mai mult.

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: