Ponta îşi pune averea la adăpost

Premierul Victor Ponta şi-a vândut două apartamente şi o maşină în luna mai a acestui an, cu câteva zile înainte ca DNA să înceapă urmărirea penală a lui în dosarul Şova – complexuri energetice. A primit pentru cele două apartamente 150.000 de euro, iar pentru maşină 5.000 de euro, în acest caz fiind un transfer al contractului de leasing. Ponta a mai vândut şi în 2012 un apartament şi o garsonieră în Bucureşti, cu 210.000 de euro. Interesant este că banii nu îi are în conturi. A plasat însă 200.000 de euro unei persoane fizice, pentru o promisiune de vânzare a unei locuinţe. Ponta şi-a donat şi casa pe care o avea în comuna gorjeană Baia de Fier, unde avea şi domiciliul declarat din 2006 încoace, pentru a păcăli electoratul că este gorjean, deşi are doar legături politice şi de afaceri cu Gorjul.

Ponta mai are în declaraţia de avere aproape doar bunuri ale soţiei sale Daciana, adică două terenuri ale Dacianei, o casă la Cornu a Dacianei, două apartamente în Bucureşti şi o altă casă la Cornu, pe care Ponta le împarte cu Daciana Sârbu. La capitolul maşini, Ponta mai are doar un Fiat din 2010, iar în conturi are doar vreo 20.000 de lei şi 2.400 de euro. Soţia Daciana are cam 150.000 de euro şi peste 160.000 de lei în conturi.

Tranzacţiile pot fi unele normale, dar având în vedere că Ponta se ascunde în Turcia de procurorii DNA, faptul că şi-a scos mare parte din avere de pe numele lui ridică suspiciuni. Victor Ponta este totuşi premierul României, aşa că este greu să crezi s-ar purta ca un borfaş care încearcă să scape de lege. Toate semnele duc însă în această direcţie, de la blocarea anchetei în parlament atât în ceea ce îl priveşte pe el, cât şi pe Şova, până la fuga în Turcia, via Baku. Apropiaţii lui Ponta dau pe surse informaţia că acesta şi-ar putea prelungi concediul până la 45 de zile, cât îi permite legea să delege atribuţiile de premier.

Ce este de remarcat atât în cazul Ponta, cât şi în cazul fostului preşedinte Băsescu, este că din ce în ce mai multe rude şi apropiaţi ai acestora ajung să fie audiaţi de procurori.

Vizualizări: 137

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: