Popete a sunat adunarea la Gilortul Cărbuneşti

Singura formaţie de Liga 3 din Gorj, Gilortul Târgu Cărbuneşti, şi-a reluat luni pregătirea pentru partea a doua a sezonului. La reunire au fost prezenţi majoritatea jucătorilor care au evoluat la Gilortul în tur, dar şi câteva noutăţi.

Jucătorii echipei din Cărbuneşti au revenit la pregătire începând de luni, reunirea lotului având loc la Stadionul Cristinel Răducan. Antrenorul principal al gorjenilor, Florin Popete, şi conducerea clubului au purtat discuţii cu jucătorii după reunire, fiind posibile câteva modificări în lot care vor fi anunţate în următoare perioadă.

„Fără fotbal e greu, spun iubitorii acestui sport. După două luni și jumătate de la ultimul meci oficial, 2-1 cu Gaz Metan Mediaș 2, băieții noștri sunt în formulă aproape completă”, au anunţat oficial cei de la Gilortul pe pagina clubului, precizând că definitivarea lotului se va face săptămâna aceasta: „Cu toate că până acum nimeni nu și-a exprimat oficial dorința să părăsească echipa, sunt posibile câteva mici modificări. Definitivarea lotului pentru sezonul de primăvară se va încheia săptămâna aceasta, întrucât ziua de 8 februarie 2021 va fi ultima zi de transferuri din cadrul perioadei oficiale de iarnă”.Pe data de 17 februarie Gilortul este programată la sediul FRF pentru vizarea carnetelor jucătorilor.

Echipa se va pregăti pe plan local, iar până la reluarea campionatului va susține și o serie de jocuri de pregătire. Până în momentul de faţă sunt perfectate cinci jocuri. Săptămâna aceasta va fi programat un amical cu Jiul Petroşani, apoi cu Jiul Rovinari, Flacăra Horezu, ACSO Filiași și Universitatea Craiova 2.

Vizualizări: 2,147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: