Postul de subprefect mai e vacant vreo două săptămâni

Horaţiu Gorun nu va deveni subprefect mai devreme de două săptămâni de acum încolo. El spune că şi-a depus documentele la Bucureşti pentru a susţine concursul prin care să devină funcţionar public, după care va putea fi instalat ca interimar în funcţie. Concursul respectiv va avea loc pe 19 octombrie, Gorun afirmând că ulterior vor mai trece câteva zile până când Guvernul îl va numi şi instala în funcţie.

Gorun a primit deja de la liderul PNL Gorj, Dan Ilie Morega, apelativul de "învăţăcel", şeful liberalilor susţinând că Prefectura a devenit "un bordel", după ce el a părăsit postul de subprefect în 2007. Morega l-a catalogat pe actualul prefect Liviu Andrei ca fiind "un bun trântaş" cu alegătorii, el spunând că singurul care poate asigura un echilibru în instituţie este subprefectul Marcel Romanescu. Andrei a menţionat că se delimitează de limbajul lui Morega, precizând că va informa Parlamentul despre declaraţiile acestuia. Deputatul are însă imunitate în privinţa declaraţiilor pe care le face şi, în consecinţă, îşi poate permite oricând să fie "mai plastic" în expresiile pe care le foloseşte.

Vizualizări: 102

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: