Potârcă, pregătit de un protest în faţa Tribunalului

Sătul să nu fie lăsat să plece la Timişoara pentru a fi consultat de un medic pentru problemele cardiace pe care le are, fostul candidat la preşedinţia României, Constantin Ninel Potârcă, anunţă că vrea să iniţieze un protest în faţa Tribunalului Gorj.

Fostul prezidenţiabil a contestat, pentru a treia oară de la deschiderea celor două dosare, prelungirea interdicţiei de a pleca din Târgu Jiu, instanţa de judecată respingându-i ieri solicitarea. Potârcă declară însă că are grave probleme de sănătate şi că nu ştie ce să mai facă pentru a obţine clemenţa magistraţilor.

„Este de neconceput ceea ce mi se întâmplă. Am probleme grave de inimă, care s-au tot accentuat din noiembrie de când nu am mai putut să merg la Timişoara la medic pentru a mă vedea. I-am întrebat pe domnii judecători cine va răspunde dacă o să mor pentru că nu vreau să se joace nimeni cu inima mea. Nu a interesat pe nimeni. Parcă e un complot prin care vor să mă extermine”, declară Potârcă.

Fostul candidat la preşedinţia României afirmă că singura variantă care îi mai rămâne pentru a atrage atenţia asupra sa este aceea de a iniţia un protest public. „În anchete nu s-a lucrat deloc în această perioadă, eu din oraş nu am putut să plec. Nu mai vorbesc de afaceri, mă interesează doar sănătatea mea. O să vin cu toată familia în faţa Tribunalului şi o să rămânem acolo nonstop, poate atunci se sensibilizează cineva. Şi dacă eram la puşcărie m-ar fi dus la un spital din afara oraşului ca să mă vadă un specialist”, menţionează Potârcă.

Constantin Ninel Potârcă este anchetat, de la începutul lunii noiembrie 2010, împreună cu un nepot de-al său, Toma, în două dosare de evaziune fiscală cu un prejudiciu de circa un milion de euro.

Vizualizări: 97

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: