Prefectul Andrei, de acord cu împărţeala strâmbă a bugetului judeţean

Prefectul Liviu Andrei a declarat că nu va ataca în contencios- administrativ modul de distribuire a bugetului pentru cele 70 de localităţi ale Gorjului. În timp ce primarii abia îşi revin după lovitura primită de la Consiliul Judeţean, Andrei spune că s- a consultat cu juriştii şi nu ar avea nicio şansă de câştig motiv pentru care lucrurile rămân aşa.

Modul de repartizare către primării a fondurilor bugetare a generat, la începutul lunii februarie, protestele justificate ale primarilor de alte culori politice decât PSD. Locuitorii localităţilor conduse de primari non-PSD au căzut victime ambiţiei conducerii Consiliului Judeţean de a demonstra că ştie să taie partea leului în favoarea primăriilor controlate de partidul lui Victor Ponta. Aşa s-a ajuns ca, dintr-un total de 70 de localităţi, în clasamentul fondurilor alocate, în primele 37 de primării să se regăsească doar două arondate PDL. Mai mult, oraşul Rovinari se află pe locul 55, iar în coada clasamentului, de la poziţia 52 la 70, găsim 11 primari PDL. Împărţirea discriminatorie a banilor publici este evidentă, iar cei care au de suferit sunt, în cele din urmă, cetăţenii.

De altfel, Primăria Târgu Cărbuneşti a atacat în instanţă modul de repartizare a fondurilor bugetare, evidenţiind că au fost încălcate o serie de prevederi legale, că a fost ignorat “Centralizatorul proiectelor aflate în diverse stadii de implementare”, emis chiar de Consiliul Judeţean Gorj, că unor comune precum Plopşoru, Runcu sau Jupâneşti li s-a alocat mult peste fondurile solicitate şi că, în consecinţă, edilii din Târgu Cărbuneşti se află în imposibilitatea elaborării bugetului local.

„Nu avea rost“

Deşi s-a angajat public că va ataca în contencios administrativ repartizarea de către Consiliul Judeţean, pe criteriu politic, a fondurilor bugetare către primării, prefectul Liviu Andrei nu a făcut-o.

Atitudinea prefectului este cu atât mai greu de înţeles cu cât, premergător şedinţei de Consiliu Judeţean în care au fost împărţite fondurile, Liviu Andrei a refuzat să semneze Raportul final al comisiei de evaluare a sumelor repartizate de la buget pentru localităţile gorjene.

Andrei spune şi acum că bugetul a fost împărţit pe criterii politice dar nu are dovezi...  "Am căutat o grămadă de chichiţe, dar nu am găsit nimic de care să mă leg. M-am consultat cu juriştii mei, dar faptul că bugetul a fost votat de consilierii judeţeni nu ne dă şanse de câştig. Acesta este motivul pentru care am renunţat la atacarea în contencios administrativ. Conform legii atunci când ataci un document, trebuie să ai elemente de care să te legi, iar în acest caz, nu există. Documentul este greu de atacat cu atât mai mult cu cât a fost votat de consilierii judeţeni. Dacă aş fi găsit ceva aş fi contestat bugetul, dar să mă apuc doar aşa de dragul de a face acest lucru fără să am măcar un indiciu că aş putea câştiga, nu avea rost" a declarat, Liviu Andrei.

Andrei: „Singura şansă este să obţină fonduri externe“

Prefectul Liviu Andrei a declarat că a vorbit cu primarii şi că situaţia arată că banii au fost împărţiţi politic. "Nu ştiu ce vor face primarii pentru că unii nu au primit nici măcar jumătate din cât au cerut. Unii sunt în situaţia de nu-şi putea plăti nici angajaţii. Singura şansă este să obţină fonduri externe şi să drămuiască bine banii pe care îi au. Este păcat că se întâmplă aşa pentru că sunt primari care au proiecte începute pe care nu ştiu cum le vor continua", a mai declarat prefectul.

CLASAMENT BUGET

1. Târgu Jiu PSD 1847 mii lei (18.470.000.000 lei vechi)
2. Motru PSD 1470 mii lei
3. Baia de Fier PSD 1470 mii lei
4. Bustuchin PSD 1375 mii lei
5. Cruşeţ PSD 1098 mii lei
6. Băleşti PSD 1050 mii lei
7. Crasna PSD 1030 mii lei
8. Târgu Cărbuneşti PNL 980 mii lei
9. Leleşti PSD 980 mii lei
10. Novaci PC 840 mii lei
11. Ţânţăreni PSD 777 mii lei
12. Bumbeşti Jiu PNL 604 mii lei
13. Muşeteşti PNL 640 mii lei
14. Prigoria PSD 685 mii lei
15. Padeş PSD 590 mii lei
16. Peştişani PNL 590 mii lei
17. Stăneşti PSD 560 mii lei
18. Slivileşti PSD 530 mii lei
19. Vladimir PSD 450 mii lei
20. Ioneşti PNG 450 mii lei
21. Tismana PDL 432 mii lei
22. Aninoasa PNL 430 mii lei
23. Dănciuleşti PSD 412 mii lei
24. Scoarţa PNL 385 mii lei
25. Teleşti PNG 385 mii lei
26. Berleşti PSD 370 mii lei
27. Godineşti PSD 360 mii lei
28. Plopşor PSD 360 mii lei
29. Albeni PSD 340 mii lei
30. Alimpeşti PSD 336 mii lei
31. Văgiuleşti PSD 320 mii lei
32. Ciuperceni PNL 320 mii lei
33. Bengeşti Ciocadia PSD 307 mii lei
34. Drăguţeşti PNL 305 mii lei
35. Câlnic PNL 300 mii lei
36. Runcu PNL 295 mii lei
37. Săuleşti PDL 280 mii lei
38. Ţicleni PDL 275 mii lei
39. Logreşti PSD 270 mii lei
40. Polovragi PNL 270 mii lei
41. Căpreni PSD 260 mii lei
42. Turceni PNL 260 mii lei
43. Stejari PNL 260 mii lei
44. Roşia de Amaradia PDL 250 mii lei
45. Schela PSD 250 mii lei
46. Samarineşti PNL 245 mii lei
47. Bumbeşti Piţic PSD 240 mii lei
48. Bălăneşti PDL 235 mii lei
49. Borăscu PSD 225 mii lei
50. Stoina PSD 225 mii lei
51. Bolboşi PSD 222 mii lei
52. Săcelu PDL 220 mii lei
53. Negomir PDL 220 mii lei
54. Brăneşti PSD 218 mii lei
55. Rovinari PDL 210 mii lei
56. Bâlteni PDL 210 mii lei
57. Hurezani PSD 206 mii lei
58. Dăneşti PDL 200 mii lei
59. Bărbăteşti PDL 192 mii lei
60. Turburea PDL 190 mii lei
61. Dragoteşti PNG 186 mii lei
62. Glogova PDL 179 mii lei
63. Licurici PDL 170 mii lei
64. Jupâneşti PSD 165 mii lei
65. Mătăsari PSD 150 mii lei
66. Urdari PDL 150 mii lei
67. Arcani PNG 145 mii lei
68. Cătunele PDL 130 mii lei
69. Turcineşti PSD 90 mii lei
70. Fărcăşeşti PSD 50 mii lei

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: