Prefectura nu are maşini pentru a merge în control, de referendum
Instituţia Prefectului nu dispune de maşini suficiente pentru a putea merge în control, la secţiile de votare. În cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, de ieri, subprefectul Sorin Arjoca a cerut şefilor instituţiilor deconcentrate să-i dea autoturisme pentru ca subalternii săi să poată merge sâmbătă, în judeţ. În momentul de faţă, Instituţia Prefectului dispune doar de trei autoturisme, dintre care unul va fi păstrat de rezervă. “Sâmbătă dimineaţa, echipe ale Instituţiei Prefectului vor pleca în control, la secţiile de votare. Avem nevoie să ne sprijiniţi cu autoturismele instituţiilor pe care le coordonaţi pentru a ne putea să ne deplasăm. Ne trebuie 10 maşini, iar Instituţia Prefectului nu are decât trei, dintre una ele va fi păstrată de rezervă”, a declarat Sorin Arjoca. Chiar dacă acţiunea de control va fi efectuată într-o zi nelucrătoare, subprefectul a precizat că este datoria şefilor instituţiilor deconcentrate să participe la buna desfăşurare a referendumului.
Vizualizări: 154
Distribuie Trimite pe WhatsApp