Prima asfaltare pentru două drumuri din Dragotești

Două drumuri importante din comuna Dragotești vor fi asflatate în următoarea perioadă. Este vorba de șoseaua care leagă satul Trestioara și comuna Negomir și cel de la Vale Rea. Licitația lucrărilor este în derulare, iar autoritățile speră să aibă în curând și un constructor astfel încât lucrările să demareze cât mai repede.

Autoritățile locale din comuna Dragotești au reușit să obțină finanțare prin Ministerul Dezvoltării pentru asfaltarea celor două drumuri din localitate. Aceste tronsoane nu au fost niciodată asfaltate, ci doar pietruite. Era necesară această investiție, spune primarul comunei, Vili Pasăre. "Avem două drumuri la nivel de localitate pe care vrem să le asfaltăm. În momentul de față suntem pe SEAP cu lucrările. Așteptăm firme să se înscrie la licitație. Deocamdată nu știm cine s-a înscris. Sunt sigur că până la sfârșitul anului vor începe lucrările atât pe drumul de la Trestioara, care face legătura cu comuna Negomir, cât și pe Valea Rea, pentru că și acolo avem locuitori, avem case, și consider că este un lucru foarte necesar pentru cetățenii din zona Valea Rea, comuna Dragotești. Noi de-a lungul timpului am încercat să pietruim aceste drumuri. Am văzut că pietruirea nu dă randament. Lucrurile sunt scumpe, pentru că în unele cazuri a trebuit să punem 40-50 cm ca să le ridicăm, fiindcă de exemplu drumul de la Valea Rea este destul de complicat, cu apă multă, mai ales că anul acesta a fost foarte ploios", a declarat Vili Pasăre, primarul comunei Dragotești.
Autoritățile locale au realizat chiar și anul trecut investiții de-a lungul acestor drumuri. Au fost efectuate șanțuri dalate pentru preluarea apelor pluviale în zona Valea Rea. Lucrările de asfaltare pe cele două tronsoane de drum vor fi finalizate cel târziu în anul 2017, dau garanții autoritățile locale din Dragotești. Investiția de la Trestioara, în zona cimitirului, presupune asfaltarea pe o distanță de 400 metri, iar în zona Valea Rea pe o distanță de 600 metri.

Galerie foto



Vizualizări: 427

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: