Prima condamnare pentru liderul romilor, Ninel Potârcă

Cu trei ani în urmă, când îşi lansa candidatura la Preşedinţia României dintr-o caleaşcă plecată de la palatul său din Meteor, Constantin Ninel Potârcă nu visa vreo clipă ce vremuri grele va apuca să trăiască. Supranumit atunci „Obama de Meteor” de consilierul judeţean PSD Nelu Pavel, fostul prezidenţiabil s-a trezit cu firmele în faliment şi cu dosare penale pe bandă rulantă, într-unul dintre ele fiind condamnat acum la doi ani de închisoare, cu suspendare.

Preşedinte al Patronatului Oamenilor de Afaceri Romi din România, Potârcă a declarat întotdeauna că nu a păcălit statul, că nu a făcut evaziune fiscală şi că este nevinovat. La fel susţine şi acum, deşi judecătorii de la Tribunalul Gorj au decis doi ani de închisoare, cu suspendare pentru el, decizia care îi complică existenţa pentru că pe rol mai are şi alte procese, în care, dacă va fi găsit vinovat, nu mai poate primi pedepse cu suspendare, ci doar cu executare.

Acum magistraţii i-au interzis şi să mai fie ales sau să aleagă, ceea ce îl poate ţine pe tuşă pentru alegerile din 9 decembrie, când lua în calcul varianta unei candidaturi la parlamentare. Judecătorii i-au ridicat şi sechestrul de pe terenul pe care îl are în Meteor, precum şi de pe palatul estimat la o valoare impozabilă de peste 3 milioane de lei. Fostul candidat la Preşedinţia României a fost obligat, în schimb, să achite cheltuieli judiciare statului în valoare de 5000 de lei.

Se consideră nevinovat

Constantin Ninel Potârcă aşteaptă să vadă motivarea sentinţei pentru a şti de ce a fost condamnat acum. Până atunci, el spune că avocaţii săi vor face recurs şi procesul va continua la Curtea de Apel Craiova. „Nu există un prejudiciu, expertiza nu constată nicio pagubă, nu înţeleg pentru ce condamnarea asta. O să văd motivarea judecătorilor şi atunci eventual voi putea spune mai multe. Oricum, sunt interese mari la mijloc, s-au făcut presiuni pe toate dosarele mele şi, apoi, să nu uităm că m-au reţinut 24 de ore în dosarul acesta. Dacă mă declarau nevinovat cineva trebuia să plătească pentru acele 24 de ore. Aşa, cu suspendare, eu ce mai pot zice?”, întreabă retoric fostul prezidenţiabil.

Judecătorii au decis anularea a două facturi emise de Centrum Consulting SRL, firma sa, una dintre facturi având valoarea de 23,8 milioane lei, iar cealaltă de 23.800 lei. Conform anchetatorilor, factura de 23,8 milioane lei a fost emisă pentru o achiziţie de la o altă firmă, fără ca pe stoc să existe marfa din documentul contabil, factura fiind însă depusă la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj pentru decontarea TVA. Actul respectiv a fost înregistrat în contabilitatea firmei, deşi nu avea la bază operaţiuni reale.

Urmează alte dosare

Constantin Ninel Potârcă nu are motive prea multe să stea liniştit în perioada următoare. El mai are pe rol alte două procese, precum şi un dosar în lucru la Parchetul General, iar dacă într-unul dintre acestea mai primeşte o pedeapsă, va fi nevoit să o execute şi pe cea de acum, în cazul în care verdictul Tribunalului Gorj va rămâne definitiv şi irevocabil. Până acolo este însă cale lungă, deşi cel mai greu dintre dosare, cel instrumentat de DNA, tot pentru evaziune fiscală, una însă de vreo 4 milioane de euro, ar putea avea şi el parte în curând de un verdict.

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: