Prima zi cu miei pe Dig – 25 lei kilogramul

„Scump, domnule, scump”, asta ar putea spune orice potenţial client al ciobanilor care de ieri sunt prezenţi pe Digul Jiului pentru a-şi cumpăra mielul de Paşti. Crescătorii de animale rar s-au lăsat înduplecaţi pentru a mai scădea din preţ, cu toţii fiind convinşi că dacă nu azi, mâine cel mai târziu, tot vor trebui să mai lase din preţ pentru că, altfel, vor vinde prea puţin. Clienţii vin, privesc, întreabă, se miră după ce află răspunsul şi facă drum întors, promiţându-şi că ori nu mănâncă miel ori nu-l cumpără până când preţul nu e mai mic, mai ales că, spre exemplu, la Drobeta Turnu Severin, kilogramul de miel sacrificat s-a dat şi cu 19 lei.

Vizualizări: 143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: