Primar: Nu pleacă nimeni de la stat la privat

Edilul din comuna Slivilești consideră că funcționarii din sistemul de stat o duc bine și nu au motive să se plângă. Sorin Bucurescu este de părere că atâta timp cât nu sunt primari care decid să nu mai candideze sau funcționari care să renunțe la jobul de la stat pentru a munci în sectorul privat, lucrurile merg bine.
"De când sunt eu primar, nu am văzut vreun coleg care decide să nu mai candideze. Am mai văzut care au pierdut alegerile că nu i-am mai vrut oamenii, dar să se retragă nu. Să știți că eu în toată activitatea mea de primar am cunoscut un singur om care a plecat de la stat să lucreze la privat. Este vorba de secretarul meu de primărie, care s-a chinuit un an de zile să își găsească locul la privat și s-a întors tot la stat, dar la o altă primărie. În afară de el, eu nu am auzit de niciun funcționar să plece de la stat la privat, dar sunt mereu cu gura mare și nemulțumiți. Un om nemulțumit de stat pleacă la privat. Clar!", a spus primarul din comuna Slivilești, Sorin Bucurescu.
Vizualizări: 2,068
Distribuie Trimite pe WhatsApp