Primar PDL, susţinut de USL

Dian Popescu a afirmat la Radio Infinit că USL l-ar putea susţine pe Constantin Drăghici drept candidat independent la Primăria Săuleşti. Ion Călinoiu nu prea vrea însă, zice că-i riscant să se procedeze aşa. Declaraţiile vin după ce primarul şi-ar fi exprimat dorinţa de a nu mai face parte din nici un partid politic.

USL-ul încearcă să se lipească de unul dintre cei mai buni primari democrat-liberali din judeţ, Constantin Rucsanda Drăghici, de la Săuleşti. Copreşedintele USL recunoaşte că se poartă negocieri cu primarul din Săuleşti, care, se pare că nu-şi mai doreşte să fie înregimentat politic. Dacă va rămâne independent, Uniunea îl va susţine pe 10 iunie, anunţă Dian Popescu.

Interesant de văzut ar fi cum va coabita Constantin Drăghici alături de uselişti, în condiţiile în care, în ultimii ani, primarul s-a plâns mereu de banii puţini primiţi de la Ion Călinoiu, şeful Consiliului Judeţean. În noiembrie anul trecut, Drăghici preciza chiar, într-o declaraţie pentru Radio Infinit, că s-a obişnuit să fie vitregit la fonduri de către şeful de la judeţ. De altfel, aproape toate investiţiile din Săuleşti au fost susţinute cu bani de la guvern.

Lui Ion Călinoiu, preşedintele executiv al PSD Gorj, nu i se  pare o idee bună ca USL să-l susţină, ca independent, pe primarul Drăghici. Zice că asta înseamnă un risc asumat de a nu avea membri în birourile electorale.

Dan Vâlceanu, purtătorul de cuvânt al PDL Gorj, îi recomandă lui Dian Popescu să susţină toţi primarii democrat-liberali. Cât despre faptul că primarul Drăghici şi-ar fi exprimat intenţia să candideze că independent, zice că solicitarea n-a ajuns la partid, deocamdată. (M.M.)

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: