Primării: Câinii fără stăpân, o problemă imposibil de rezolvat

Vârstnicii cer autorităţilor să rezolve problema câinilor fără stăpân, dat fiind faptul că în ultima perioadă a crescut considerabil numărul acestora. Reprezentanţii Instituţiei Prefectului au pasat problema autorităţilor locale, însă primăriile se plâng de faptul că nu pot găsi soluţii. Reprezentanţii administraţiei locale cred că problema câinilor fără stăpân poate fi rezolvată printr-o „decizie politică”.

Problema câinilor comunitari a fost dezbătută ieri în cadrul Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice. Reprezentaţii vârstnicilor s-au plâns de faptul că a crescut numărul câinilor fără stăpân, mai ales în mediul urban. Prefectul a cerut primarilor să gestioneze problema astfel încât să nu mai apară victime ale câinilor comunitari. Reprezentanţii administraţiei locale au recunoscut că nu pot face nimic pentru rezolvarea acestei probleme. „Cea mai mare problemă pe care o are oraşul Rovinari este problema câinilor fără stăpân. Dacă pe celelalte le putem rezolva, pe asta nu o putem pentru că nu avem o legislaţie în acest sens. Decizia politică trebuie să fie cea care să hotărască destinul câinilor. Mă bucur că după lupte care durează de ani de zile şi la nivelul judeţului Gorj vorbim de o primă întâlnire pe această temă. Asta înseamnă că se conştientizează că există o problemă care se numeşte „Câinii comunitari”, o problemă a administraţiei, o problemă care poate degenera. Ar trebui să ne întrebăm dacă trebuie să mai moară cineva sau să sufere foarte mulţi oameni. Eu cred că este vorba de incapacitatea clasei politice de a lua decizii”, a declarat Constantin Podaru, administratorul public al oraşului Rovinari.

Prefectul a cerut primarilor să se ocupe de microciparea câinilor pentru a le putea identifica proprietarul în cazul în care sunt abandonaţi pe străzi. Nici această solicitare nu poate fi onorată de primării. „Nu avem bani pentru microciparea câinilor, avem probleme financiare mari, nu ne permitem să alocăm fonduri pentru o astfel de acţiune. Să se treacă la castrarea câinilor, iar dacă în 14 zile aceştia nu sunt revendicaţi de oameni, să fie eutanasiaţi”, a precizat Dumitru Gâlceavă, primarul de la Turceni.

De lipsa banilor s-a plâns şi Primăria Rovinari. „Şi eu îmi doresc să avem un padoc cu 1000 de locuri, dar nu avem bani în buget pentru întreţinerea lor. În Rovinari avem un adăpost de câini, dar existenţa unui adăpost nu ajută cu mare lucru. Problema nu e a oraşului, nu e a unei localităţi, cred că depăşeşte şi graniţele judeţului. Trebuie luate decizii, dar decizia nu e administrativă, e o decizie politică”,  a spus Constantin Podaru. Ca atare, câinii fără stăpân reprezintă în continuare o problemă care nu poate fi rezolvată.

COSTURI

În evidenţele Direcţiei Sanitar Veterinare Gorj figurează 79.000 de câini, însă doar 34.000 de câini sunt microcipaţi. Medicii veterinari spun că oamenii refuză să-şi microcipeze câinii din cauza costurilor ridicate. Un microcip costă 20 de lei, însă medicul veterinar are posibilitatea de a-şi adăuga manopera, iar în anumite localităţi acţiunea de microcipare poate să ajungă la 100 de lei de câine.

Vizualizări: 129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: