Primarii fac front comun să atragă mai mulţi turişti

Primarii din zona de sub munte a judeţului Gorj vor să se pună la aceeaşi masă şi să atragă cât mai mulţi turişti. Edilul din Novaci are în plan să înfiinţeze o asociaţie care să se ocupe de promovarea frumuseţilor din zonă. În prezent, poartă discuţii cu alţi primari dornici să se implice în proiect.

Asociaţia ar urma să aibă sediul la Novaci, unde funcţionează Centrul de Promovare Turistică. Acolo, sunt ghizi permanent, iar turiştii pot afla informaţii despre obiectivele turistice din Novaci, Rânca şi nu numai.

„Noi ne dorim să ne unim într-o asociaţie. Avem ghizi care cunosc limba engleză. Este deschis mereu la Centrul de Informare. Vin foarte mulţi turişti care ne cer direcţii. Sunt hărţi, cărţi cu obiectivele turistice din apropiere”, a spus Dumitru Leuştean, primarul din Novaci.

În plus, asociaţia ar putea să atragă mai mulţi turişti şi în alte zone din judeţ. „Încercăm să promovăm zona de sub munte cât mai mult. Voi mai purta discuţii cu colegii mei din localităţile învecinate astfel încât să direcţionăm turiştii de aici, de la Novaci, şi spre alte zone frumoase pe care să le poată vizita”, a mai spus Leuştean.

Printre obiectivele turistice pe care le pot vedea vizitatorii sunt, în zonă, Transalpina, staţiunea Rânca, peşterile din Polovragi şi Baia de Fier sau mânăstirile de la Polovragi şi Crasna. (A.A.)

Vizualizări: 1,040

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: