Primăriile din zonele miniere, afectate de blocajul SNLO

Societatea Naţională a Lignitului Oltenia are mari probleme financiare, care se răsfrâng asupra bugetelor primăriilor din zonele unde are exploatări miniere. Primăria Motru, de exemplu, şi-a redus încasările la jumătate în decembrie şi ianuarie, din cauza blocajului în care se află SNLO.

Primarul municipiului Motru, Dorin Hanu, şi-a exprimat ieri speranţa că SNLO îşi va rezolva problemele financiare cât mai curând, deoarece blocajul prin care trece Societatea Lignitului începe să se simtă şi în bugetele localităţilor din zonele miniere. „Noi ar trebui să încasăm circa patru miliarde de lei vechi pe lună cotă parte din impozitul pe salarii, ceea ce înseamnă jumătate din veniturile proprii ale noastre. Ne-au dat o parte din banii pe noiembrie, dar pe decembrie nimic, acum suntem în ianuarie şi începem să avem probleme”, a spus Hanu. Primarul din Motru a precizat că are promisiuni din partea conducerii SNLO că problema se va rezolva curând: „Au spus că au şi ei promisiuni că vor încasa cărbunele de la CET-uri şi atunci ne vor plăti. Eu înţeleg situaţia în care sunt şi dânşii şi nu sunt supărat, dar sper să nu se agraveze”.

Primarul Dorin Hanu a spus că a mai trecut printr-o astfel de situaţie şi anul trecut, când SNLO şi-a plătit datoriile pe câteva luni abia în octombrie, când a reuşit compensarea unor datorii cu Regia de Apă Grea.

Vizualizări: 94

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: