Primăriile nu impun taxă de divorţ pentru că nu au divorţuri

Foarte multe primării din Gorj nu au aprobat încă în Consiliu Local o valoarea a taxei de divorţ pentru că, spun primarii, nu au divorţuri. Cazurile de divorţ par să fie o raritate cel puţin în Novaci şi Plopşoru, unde nu a fost aprobată nici până azi valoarea. Potrivit primarilor, nu aveau de ce să ia o astfel de măsură pentru că la ei în localităţi divorţurile sunt extrem de rare. „Momentan nu avem o astfel de taxă la primărie pentru că nu îşi are rostul. Sunt foarte, foarte puţini care recurg la un asemenea gest. Dacă va fi nevoie, vom aproba şi noi începând cu bugetul pe anul viitor”, a declarat Grigorie Petre, primarul din Plopşoru. Nici la Novaci, cuplurile nu se destramă aşa că primarul nu a avut de ce să aprobe taxa de divorţ. O va aproba, spune el, probabil în şedinţa viitoare. „Nu avem aşa ceva. Nu sunt divorţuri, nu avem nici măcar un caz până acum. Vom vedea dacă se impune”, a declarat Pantelimon Todea, primarul din Novaci. Cea mai mică taxă de divorţ din Gorj pare să fie la primăria Dragoteşti, 50 de lei la prima despărţire, crescând la 150 de lei cu a doua despărţire. „Nu avea rost să punem o taxă mai mare că dacă vor să se despartă tot se despart. Sunt rare, extrem de rare cazurile”, a declarat Vili Pasăre, primarul din Dragoteşti. Cea mai scumpă taxe de divorţ se regăseşte în comuna Alimpeşti, 1.000 de lei.

Vizualizări: 105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: