Primăriile primesc notificări de la constructori. Vor suplimentarea contractelor odată cu creșterea TVA 

Creșterea TVA generează cheltuieli suplimentare pentru primăriile care au în derulare proiecte. Primarul municipiului Motru, Cosmin Morega, a declarat că a primit deja notificări de la firmele cu care primăria are contracte cu privire la modificarea înțelegerilor.


Oamenii de afaceri din Motru sunt îngrijorați de creșterea TVA de la 19% la 21%, care generează costuri suplimentare în derularea contractelor publice.

"Deja primăria municipiului Motru a primit notificări de la firme că trebuie modificate contractele inițiale având în vedere creșterea de TVA de la 19 la 21, asta generează o creștere în plus pe partea de cheltuieli. Acele cheltuieli suportate în mare parte poate de fondurile care le-am accesat și o mică cotă de noi, administrația locală".

Primarul Cosmin Morega consideră că actualul plan de reorganizare va îngroșa rândul agențiilor de șomaj.

„Mediul privat dacă nu are forța necesară având în vedere taxele care apar, TVA, și multe alte taxe este clar că își vor reduce și ei activitatea. Eu aș fi gândit-o: bun, am tăiat la mediul administrativ de la stat dar am dat posibilitatea privatului ca să se dezvolte și cei care nu își mai găsesc locul în administrația publică locală centrală este o variantă să meargă la privat.”, a mai spus acesta.

Vizualizări: 801

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: