Primarul comunei Turcineşti, în instanţă cu Prefectura

Primarul comunei Turcineşti se judecă în instanţă cu Instituţia Prefectului pentru recepţia lucrărilor de alimentare cu apă. Ieri a avut loc prima înfăţişare, însă fiecare din cele două părţi a cerut un nou termen de judecată, procesul fiind amânat pentru data de 31 mai.

Vasile Gogălniceanu, primarul comunei Turcineşti, a fost dat în judecată de către Instituţia Prefectului ca urmare a nerevocării dispoziţiei de constituire a celei de a doua comisii de recepţie a lucrărilor de alimentare cu apă. “Instituţia Prefectului mi-a cerut să anulez dispoziţia de constituire a celei de a doua comisii. Lucrările de alimentare cu apă sunt finalizate, iar din luna noiembrie a anului 2010 tot încerc să fac recepţia. La o jumătate de oră după ce am constituit prima comisie, Prefectura mi-a cerut să revin la ea. Am refăcut-o şi, obligat de Instituţia Prefectului, am inclus în comisie anumiţi consilieri. Comisia a lucrat trei luni, iar apoi mi s-a cerut o amânare cu remediere, deşi apa funcţiona. Am întocmit apoi o altă comisie de recepţie care din nou este contestată”, a declarat Vasile Gogălniceanu.

Primarul comunei Turcineşti spune că nu se va intimida de presiunile Prefecturii şi că nu va anula dispoziţia de constituire a celei de a doua comisii decât în urma unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

S-a solicitat amânarea procesului

Primarul comunei Turcineşti şi reprezentanţii Instituţiei Prefectului s-au întâlnit, pentru prima oară în faţa instanţei, ieri dimineaţă. Ambele părţi au solicitat amânarea procesului. “Am cerut un nou termen de judecată pentru a putea să-mi angajez apărător. Nu mă pot lupta cu prefectul aşa uşor. Nu-i corect ca el să trimită directori pentru a-l reprezenta, iar eu să vin de unul singur”, a declarat Vasile Gogălniceanu.

Şi Instituţia Prefectului a cerut un nou termen de judecată. “Iniţial, am contestat în instanţă dispoziţia de constituire a celei de a doua comisii deoarece a fost întocmită deşi nu fusese lichidată prima comisie. De asemenea, comisia nu îndeplinea condiţia privind numărul de specialişti. Erau cinci persoane, în loc de şapte. Acum, am depus la dosar documente din care să rezulte conflictul de interese dintre membrii celei de a doua comisii. Avem acte care atestă că unii dintre ei sunt angajaţii firmei constructoare. Este logic că se încalcă legea. Nu se poate ca o firmă să facă lucrarea şi tot ea să facă recepţia”, a declarat Liviu Diaconescu, şeful Serviciului Verificarea Legalităţii Actelor din cadrul Instituţiei Prefectului.

Primarul comunei Turcineşti dezminte aceste afirmaţii şi spune că aşteaptă ca instanţa să-şi facă datoria. Procesul dintre edilul local al comunei Turcineşti şi Prefectura Gorj a fost amânat până pe data de 31 mai.

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: