Primarul de la Turburea, duel cu consilierii „Gică-Contra”

Alianţa PSD-UNPR nu funcţionează la Turburea. Primarul Ion Bârcă spune că va anunţa liderii celor două partide, după ce un consilier UNPR s-a alăturat altor doi consilieri „Gică-Contra”. Potrivit edilului local, grupul celor trei se opune la fiecare proiect dezbătut în şedinţele de Consiliul Local, la îndemnul soţiei fostului primar. Culmea ironiei este că liberala Daniela Ursulescu, cea care se află în conflict permanent cu primarul, a votat chiar şi împotriva ei, opunându-se proiectului de buget în care erau prevăzute fonduri pentru hotărârile judecătoreşti câştigate de profesori.

Toate proiectele de hotărâre ale Consiliului Local Turburea sunt aprobate întrucât primarul are majoritate. Bârcă este însă nemulţumit de atitudinea unor consilieri care se opun la fiecare proiect. Supărarea edilului local s-a accentuat după şedinţa de Consiliu de la sfârşitul săptămânii trecute. „Avem 2-3 consilieri locali care sunt Gică-Contra la toate proiectele propuse de mine. În principiu este vorba despre Daniela Ursulescu şi Ion Popovici de la PNL, însă de ceva timp li s-a alăturat şi Mihai Enculescu de la UNPR. Niciodată ei nu de acord cu absolut nimic. Nu mă vait că nu-mi trec proiectele, pentru că am majoritate din 13 consilieri, 10 le votează, dar mă deranjează că nu le convine absolut nimic. Daniela Ursulescu este profesor, dar se opune inclusiv la proiectele ce vizează şcoala. Am vrut să preluăm şi noi exemplul Bibliotecii Judeţene şi să organizăm un concurs pentru elevi, dar nici cu asta nu a fost de acord. A votat chiar şi împotriva ei. S-a opus şi proiectului de execuţie bugetară, în care am avut prevăzuţi bani pentru hotărârile judecătoreşti ale profesorilor”, a declarat Ion Bârcă, primarul comunei Turburea.

Primarul trece la măsuri împotriva consilierilor

Primarul Ion Bârcă spune că va prezenta situaţia preşedintelui UNPR şi liderilor PSD de la nivel local. „Voi vorbi cu domnul Cocină şi cu domnii Florin Cârciumaru şi Ion Călinoiu. Vreau să-mi spună foarte clar dacă mai există vreo alianţă cu UNPR. Consilierul Mihai Enculescu de la UNPR este pădurar şi se opune inclusiv la retrocedări. Întocmim procese-verbale de retrocedare, dar când să le punem în aplicare, pădurarii se opun”, a declarat Ion Bârcă.

Edilul local trece la măsuri şi împotriva Danielei Ursulescu. „Voi face publice contractele neînregistrate semnate de soţul său, decedat, care a lăsat primăria cu o datorie de 5 miliarde de lei vechi. Voi face şi o adresă la Inspectoratul Şcolar pentru că a făcut un parc pe fonduri europene, dar nu se vede nimic la şcoală. Am facturi semnate de Daniela Ursulescu în numele Consiliului Local. O aştept pe doamna Usulescu în campanie să arate ce lucruri bune a făcut pentru comuna Turburea şi să vedem cu toţii câţi cetăţeni sunt de partea ei. Sunt sigur că va candida, va fi candidat veşnic la funcţia de primar, dar în campanie vreau să explice oamenilor de ce s-a opus inclusiv la proiecte cum ar alocarea fondurilor pentru alimentele  nevoiaşilor de Paşti”, a precizat primarul Bârcă.

Vizualizări: 209

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: