Primarul din Fărcăşeşti a fost suspendat din funcţie

Tribunalul Dolj a înştiinţat reprezentanţii Prefecturii Gorj de faptul că primarul de la Fărcăşeşti se află în arest preventiv, motiv pentru care prefectul Liviu Andrei a semnat ordinul de suspendare din funcţie a lui Constantin Pârvulescu.  Edilul este cercetat pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

Recent întors din concediu medical, după ce a suferit o intervenţie chirurgicală la un picior, prefectul de Gorj, Liviu Andrei, a semnat ordinul de suspendare din funcţie a primarului din Fărcăşeşti, Constantin Pârvulescu. Atribuţiile acestuia vor fi preluate de viceprimarul Dănuţ Bălu. Edilul se află în prezent după gratii pentru 29 de zile fiind suspectat că a luat circa 350.000 de euro drept mită pentru atribuirea preferenţială a unor contracte de achiziţie publică între anii 2000-2008. „Am luat măsurile legale, l-am suspendat pe primarul din Fărcăşeşti până la eliberare. În cazul în care nu va fi eliberat vom lua alte măsuri. Înştiinţarea a fost trimisă vineri după-amiază, eu fiind în concediu, iar astăzi am făcut ordinul de suspendare din funcţie. Aşteptăm ca cei care cercetează cazul să-şi spună punctul de vedere”, a precizat Liviu Andrei, prefect de Gorj.

Pe toată perioada în care primarul se află după gratii atribuţiile acestuia vor fi preluate de către viceprimarul din localitate, Dănuţ Bălu. „Conform legii 215, în acest caz atribuţiile primarului sunt preluate de către viceprimar. Am scris şi în ordinul pe care l-am emis. Bălu va coordona de acum activitatea primăriei comunei Fărcăşeşti, până la revenirea primarului sau până la alegeri anticipate”, a mai spus Liviu Andrei.

Conform aceleiaşi legi, dacă primarul suspendat din funcţie este găsit nevinovat, acesta are dreptul, în condiţiile legii, la plata drepturilor salariale, corespunzătoare perioadei în care a fost suspendat.

Vizualizări: 100

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: